Programul Noua Casă 2025 este deja disponibil pentru cei interesați. Autoritățile acceptă dosare de la cetățeni, dar cererea nu ar fi deloc mare, ca urmare a salariului nimic cerut pentru a putea trece de gradul de îndatorare. Puțini câștigă asemenea sume, mai ales dacă ne raportăm la cel mai mare credit posibil.
La o locuință de 70.000 de euro, înseamnă că statul poate garanta un credit de maximum 66.500 de euro. Avansul necesar este de minimum 5%, ceea ce ar însemna 3.500 de euro. În acest caz, ai nevoie de un venit minim de 5.400 de lei, rata nu trebuie să depășească 45% din salariu.
O altă variantă este cea în care valoarea locuinței este de cel mult 140.000 de euro, iar creditul maxim acordat este de 119.000 de euro. Avansul necesar este de 15%, ceea ce ar însemna 21.000 de euro. În acest caz, este nevoie de un salariu de cel puțin 9.700 de lei, iar gradul de îndatorare nu poate să depășească 45%.
Noua Casă 2025, condiții de eligibilitate și acte necesare pentru a-ți putea fi aprobat dosarul
Pentru a putea fi parte din Noua Casă 2025, trebuie să îndeplinești, cumulativ, următoarele condiții:
la data solicitării creditului, trebuie să declari pe propria răspundere că nu ai, singur sau cu altcineva, o casă care să aibă mai mult de 50 de mp;
cumperi o singură casă;
ai avansul minim;
nu treci de un grad de îndatorare mai mare de 45%;
nu ai mai participat la programele Prima Casă sau Noua Casă.

Acte necesare pentru Noua Casă 2025 sunt următoarele:
solicitarea de garantare;
copie certificată la: buletin/e, certificat de căsătorie (după caz);
declarație pe proprie răspundere;
antecontract de vânzare-cumpărare, cu dată și semnătură;
extras de carte funciară, eliberat cu 15 zile înainte;
certificat de eficiență energetică (pentru clasele A, B, C);
în cazul acordării unei promisiuni de garantare se ataşează şi promisiunea unilaterală de creditare;
în cazul achiziționării unui imobil care a mai făcut obiectul unei finanțări garantate în cadrul Programului, pentru care interdicția de înstrăinare a expirat, se ataşează şi acordul emis de MFP pentru înstrăinarea locuinței achiziționate din cadrul Programului şi pentru ridicarea temporară a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vânzător.



















