Dacă ne uităm la statisticile salariale din domeniu pe luna februarie a acestui an, leafa unui angajat este de 17.328 euro pe an. Mai precis, rata de salarizare este de 1.444 europe lună, 361 euro pe săptămână, sau 9,03 euro pe oră. Cei de la Jooble au descoperit că cel mai mic salariu anual este de 13.896 euro, iar cel mai mare este de 19.296 euro.

Ce se cere la angajare
Cerințe postului de mecanic, conform mai multor anunțuri de angajare, sunt:
Experiență în reparații și întreținere în domeniul mecanicii (trailere / semiremorci constituie avantaj)
Cunoștințe de sisteme de frânare (aer), suspensie, instalații electrice 24V
Abilități de diagnosticare și identificare rapidă a defecțiunilor și repararea echipamentelor
Seriozitate, responsabilitate și atenție la detalii
Permis categoria B (C/CE avantaj)
Certificat/atestat de mecanic
Disponibilitate pentru deplasări
Ce face un mecanic, într-o zi de muncă. Fișa postului
La capitolul responsabilități, în fișa postului unui mecanic auto apar:
Diagnosticarea și remedierea defecțiunilor la trailere și semiremorci
Reparații la sisteme de frânare cu aer (EBS/ABS)
Lucrări la suspensii mecanice și pneumatice
Intervenții la instalații electrice și sisteme de iluminare
Înlocuirea și repararea axelor, butucilor, rulmenților și altor componente
Sudură și lucrări de întreținere structură șasiu (dacă este cazul)
Testarea echipamentelor după efectuarea reparațiilor
Respectarea normelor de siguranță și a standardelor de calitate
Ce trebuie să faci ca să poți lucra în domeniu
Ai mai multe variante. Prima, dacă ești elev, ar fi să te duci la o școală profesională sau la un liceu tehnic. Dacă ai depășit vârsta, sunt și cursuri de specializare pentru a obține o diplomă recunoscută de Ministerul Muncii și Educației. Ai nevoie să dobândești cunoștințe despre diagnosticare, sistemele de motorizare, transmisia și electronică auto. Experiența practică se poate face la un service auto.
Poți obține și certificări pentru sisteme de injecție, aer condiționat sau vehicule hibride/electrice pentru a crește valoarea pe piața muncii și implicit să ajungi la un salariu mai mare.














