CFR Călători a introdus în circulaţie, de miercuri, primul tren electric format din material rulant nou, rama RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream.
Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziţie încheiat şi derulat de către ARF.
Alstom Coradia, pe ruta București - Brașov
Trenul nou a fost anulat joi dimineaţa din cauza unor erori afişate de computerul de bord, călătorii fiind reprogramaţi pentru următorul tren.
În cele din urmă, sâmbătă dimineaţă, primul tren Alstom Coradia dintre cele 37 cumpărate de Statul Român prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), alocat CFR Călători, a fost pus în circulație, pe ruta București - Brașov, în 20 noiembrie 2024. A parcurs distanţa în aproximativ 2 ore şi jumătate.
Trenul, reparat
Trenul Coradia Stream pus în circulaţie în urmă cu două zile este complet funcţional, dar pentru că au apărut pe computerul de bord mesaje de eroare cu privire la unele funcţii.
"După finalizarea cu succes a cursei inaugurale, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră au apărut mesaje de eroare cu privire la unele funcţii, pe computerul de bord.
Trenul este complet funcţional, dar, dată fiind prioritatea acordată de Alstom siguranţei pasagerilor mai presus de orice, am decis să ţinem trenul în depou, pentru a efectua activităţi suplimentare în vederea confirmării funcţionalităţilor şi siguranţei", au spus reprezentanţii Alstom.
Primul tren nou în 20 ani
Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziție încheiat și derulat de către ARF.
Trenul a fost produs în Polonia, alături de alte două unități, iar alte 33 de trenuri vor fi produse în Germania. Un model nou de tren are nevoie de o mulțime de certificări, iar acest lucru a durat extrem de mult.



















