România are un sistem de sănătate dominat de sectorul public, dar subfinanțarea, deficitul de personal și accesul inegal au creat oportunități pentru sectorul privat.
Publicul acoperă majoritatea costurilor la stat, privatul contribuie semnificativ
Sistemul de sănătate românesc continuă să se finanțeze preponderent din surse publice. Conform unui raport recent, cheltuielile de sănătate curente (publice și private) în România reprezintă circa 5,8 % din PIB, mult sub media UE.
Din aceste cheltuieli, aproximativ 80% sunt acoperite din surse publice — prin asigurări sociale de sănătate, bugetul de stat și autorități locale.
Restul (aproximativ 20%) provine din surse private: plăți directe, abonamente private sau asigurări voluntare.
Această structură arată că statul își păstrează rolul central, dar există un segment semnificativ de populație care apelează la servicii private — fie pentru viteză, acces sau calitate percepută.
Resurse umane insuficiente: România are mai puțini medici și asistenți raportat la populație
Un indicator-cheie al presiunii asupra sistemului public îl reprezintă personalul medical. În 2021, România avea circa 3,5 medici activi la 1.000 de locuitori, dintre cele mai scăzute rate din UE, unde media era de ~4,1 medici la 1.000.
Această rată redusă este reflectată și în volumul de muncă: spitalele sunt suprasolicitate, iar accesul la consultații, specializări și intervenții are întârzieri, ceea ce sporește atractivitatea sectorului privat pentru cei care pot plăti.
De asemenea, un studiu de eficiență din 2023 a arătat că multe spitale publice mici au productivitate slabă — adică numărul de paturi și proceduri medicale nu justifică cheltuielile — semnalând probleme structurale în sistemul public.
Accesibilitate și inegalități în sistemul public: rural vs. urban, case speciale la privat
Profilul de țară pentru România realizat de instituții internaționale evidențiază că sistemul public de sănătate este centrat pe spitalizare, cu un accent mai mic pe prevenție și îngrijire primară.
Date recente arată un dezechilibru major între rural și urban. În zone rurale sunt mult mai puține cabinete medicale independente, iar accesul la medic de familie sau specialist este restricționat, ceea ce obligă pacienții să se orienteze spre spitale ori să apeleze la sectorul privat.
Pentru pacienții care locuiesc în orașe ori au posibilitatea financiară, sectorul privat oferă acces rapid, servicii de imagistică și asistență medicală adesea mai flexibile decât cele publice. Conform surselor din industria privată, rețeaua de clinici private acoperă o parte tot mai mare a cererii, în special pentru consultații, analize, investigații și intervenții planificate.
Cost per capita și cheltuielile la indivizi: pacienții plătesc semnificativ din buzunar când optează pentru privat
Din raportul de cheltuieli de sănătate pentru 2022–2023 reiese că România are una dintre cele mai scăzute cheltuieli per capita din UE — în jur de 858 €/locuitor, comparativ cu media UE de ≈ 3.685 € pe cap de locuitor.
Această diferență arată fragilitatea finanțării sistemului public și explică de ce o parte din populație recurge la serviciile private, deși asta înseamnă costuri ridicate pentru pacient.
Pentru mulți români, costurile sunt o barieră: serviciile private pot acoperi necesarul de acces rapid la consultații sau intervenții, dar nu toți își permit un abonament privat sau plata directă. Aceasta accentuează inegalitățile de acces între venituri mari/medii și venituri mici.
Avantaje comparate. Ce oferă publicul, ce aduce privatul
Sistemul public oferă acoperire largă, gratuitate pentru asigurați, acces la spitalizare și servicii urgente, dar suferă de subfinanțare, lipsă de personal și infrastructură batrână în unele regiuni.
Pe de altă parte, privatul oferă adesea:
acces rapid la consultații și investigații,
confort, flexibilitate și servicii complementare,
opțiunea de a plăti indiferent de acoperirea prin asigurare publică — utilă pentru neasigurați sau pentru servicii care nu sunt acoperite de stat.
Cu toate acestea, privatul nu poate înlocui complet sistemul public, mai ales pentru urgențe, spitalizări majore sau pentru persoanele cu venituri reduse.
Principalele vulnerabilități ale sistemului public care alimentează migrarea către privat
Subfinanțarea persistentă — cheltuielile de sănătate la 5,8 % din PIB nu permit modernizarea serviciilor în ritm cu nevoile.
Deficitul de personal — rata de medici și asistente per mia de locuitori este sub media UE, ceea ce duce la suprasolicitare și lipsă de acces prompt.
Inegalități geografice — rural vs. urban, acces inegal la cabinete de medicină primară sau specializată.
Ineficiență spitalelor mici — performanța scăzută, resurse subutilizate sau inadecvate pentru cerere.
Aceste vulnerabilități fac ca mulți români să prefere sistemul privat, dacă au posibilitatea.
Ce ar arăta o reformă reală: investiții, echilibru și acces universal
Datele sugerează că singura cale de a reduce decalajul între public și privat este o reformă structurală profundă: majorarea cheltuielilor de sănătate, eficientizarea spitalelor, creșterea numărului de medici și personal medical, dezvoltarea serviciilor primare și de prevenție, precum și reducerea disparităților geografice.
De asemenea, o cooperare între sectorul public și cel privat — în care privatul să completeze capacitatea publică, nu să o substituie — ar putea ameliora accesul la servicii medicale pentru toți cetățenii.
La ce provocări majore este supus sistemul de sănătate
Sistemul de sănătate din România rămâne dominat de sectorul public, care are rolul de garant al accesului universal. Însă presiunea financiară, deficitul de personal și inegalitățile structurale îi subminează eficiența. Sectorul privat a crescut ca alternativă pentru cei care caută acces rapid, confort și flexibilitate, dar nu poate acoperi nevoile întregii populații.
Datele arată că, fără reforme sistemice și finanțare adecvată, decalajul dintre ce oferă publicul și ce caută pacienții în privat va continua să crească, cu riscul accentuării inegalităților în accesul la sănătate.
