Sectorul 6 are în derulare ample lucrări de infrastructură, efectuate în mai multe cartiere din perimetrul său. Primăria condusă de liberalul Ciprian Ciuci transmite noi informații privind stadiul unor șantiere din mai multe zone.
Este vorba de șantierele de pe Valea Largă, Valea Cricovului, Aleșd, Amilcar Săndulescu, Mașina de Pâine și Bacriului. Primăria Sectorului 6 informează bucureștenii, printr-o nouă postare pe pagina de Facebook, în legătură cu stadiul lucrărilor pe mai multe șantiere deschise.
Lucrări ample în diferite zone importante ale sectorului 6
De notat că unele sunt în lucru, iar pentru altele etapa actuală este de pregătire a documentației, scrie B365.ro. Este vorba de lucrările de pe Valea Largă, Valea Cricovului, Aleșd, Amilcar Săndulescu, Mașina de Pâine și Bacriului.
Drumul Valea Largă
Administrația Locală notează că acest drum a fost inaugurat în toamna anului 2024. Însă, șantierul pe acest tronson este încă deschis, deoarece se efectuează lucrări de relocare și îngrijire a rețelelor Termoenergetica. Aceste lucrări sunt într-un stadiu avansat, termenul de finalizare pe care și l-a propus Primăria Sectorului 6 fiind septembrie – octombrie 2025.
Drumul Valea Cricovului și Strada Aleșd
Ca parte a acestui proiect, administrația de sector așteaptă să se emită certificatul de urbanism de către Primăria Generală a Capitalei. PS6 a depus ultima completare la dosar în vara anului 2024.
Strada Amilcar Săndulescu
Această zonă se află în etapa de proiectare. Primăria Sectorului 6 va demara lucrările în această zonă în luna iulie, termenul de finalizare propus fiind până la începerea anului școlar 2025-2026.
Strada Mașina de pâine
În prezent se elaborează studiul de fezabilitate. Termenul de finalizare prevăzut este luna septembrie a acestui an. Este vorba de drumul de legătură dintre strada Osiei și Belșugului, care este cunoscut în zonă ca strada Mașina de Pâine.
Drumul Bacriului
Pentru acest proiect, a fost înaintată documentația pentru obținerea Certificatului de Urbanism până la finalul lunii mai.
Sectorul 6 impresionează. 300.000 de vizitatori la West Flower Fest
Sectorul 6 arată fantastic, lucru recunoscut de mulți bucureșteni. În luna mai, zeci de mii de locuitori ai sectorului, dar și din alte sectoare ale Capitalei au luat cu asalt spectaculosul West Flower Fest, desfășurat în Parcul Drumul Taberei.

West Side Flower Fest a atras 300.000 de vizitatori timp de 3 zile. Parcul s-a transformat într-o grădină luxuriantă, plină de flori de diverse soiuri. 15 grădini tematice, inspirate din cărți, au putut fi admirate în voie. 100.000 de flori au fost folosite la amenajarea grădinilor tematice și decorurilor. Peste 11.500 de copii s-au bucurat de picturi pe față, photoboots și labirintul de flori. Peste 1.000 de artiști au evoluat în momentele artistice pe stradă și la scenă.



















