Șantierul lui Nicușor Dan, blochează Capitala. Anul 2025 se anunță unul foarte greu pentru mulți bucureșteni după anunțul autorităților locale despre lucrările programate

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 04-01-2025 15:13

Actualizat: 04-01-2025 15:17

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj foto Facebook

Pentru bucureșteni se anunță un nou an plin de provocări, având în vedere că Primăria are în vedere demararea mai multor lucrări de infrastructură. Pe final de 2024, Nicușor Dan a anunțat că vor fi pornite reparații la pasajele subterane de la Obor și Lujerului, dar și la podul Băneasa de pe DN 1 Bucureşti-Ploieşti.

Lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere din Capitală au devenit deja o obișnuință pentru cei mai mulți dintre bucureșteni. Nici 2025 nu va face excepție de la această regulă nescrisă, astfel că pentru locuitorii orașului se anunță noi provocări.

În urmă cu ceva timp, Nicușor Dan a anunțat că în 2025 se vor face lucrări de reparații și modernizare la pasajele subterane de la Lujerului şi Obor, dar și la podul Băneasa, din dreptul lacului Herăstrău.

(NU RATA: Cadoul lui Nicușor Dan pentru votanții săi: majorarea taxelor locale în 2025. Bucureștenii vor plăti mai mult cu un procent însemnat începând din acest an)

Lucrările anunțate de Nicușor Dan vor da peste cap traficul rutier din București

De asemena, primarul general al Capitalei a explicat că în momentul stabilirii bugetului pentru noul an se vor analiza studiile ce stabilesc pentru fiecare dintre lucrări, costurile şi durata acestora. În plus, edilul a explicat că se va încerca pe cât posibil ca lucrările să nu perturbe prea mult circulația din București, în acest sens fiind purtate discuții cu poliția rutieră.

„Discuţia o să o avem când o să facem bugetul pe 2025 în februarie-martie 2025. O să vedem şi ce ne spun studiile de aşa-numitele DALI-uri (n.r. - Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie), studiile care preced proiectarea atât în privinţa banilor, cât şi în privinţa duratei. Dar cred că toate vor începe în 2025.

Tot timpul sunt discuţii complexe şi cu brigada rutieră, şi cu oamenii din Comisia de Circulaţie care este la Primăria Capitalei pentru a coordona cât de cât aceste lucrări. Uele dintre ele pur şi simplu nu se pot ocoli şi atunci ele aduc blocaje în trafic.

Evident că încercăm să folosim perioada în care nu sunt şcoli şi traficul este mai lejer, dar nu tot timpul graficul de lucru permite asta. Şi atunci trebuie soluţii parţiale pe bucăţi şi devieri. Sunt specialişti care reuşesc să optimizeze cât de cât toate lucrările astea. De exemplu, când am lucrat la podul de la doamna Ghica, la fel a fost un calendar, s-a deviat linia de tramvai care trecea pe un sens, ba pe celălalt şi a fost un calendar care s-a respectat”, a declarat recent Nicuşor Dan.

(VEZI ȘI: Nicușor Dan a pus ochii pe o clădire emblematică din București. Când va avea loc demolarea parțială a imobilului din buricul Capitalei)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri