Sărăcia acută a pus stăpânire pe omenire. Mai mult de 1 miliard de persoane suferă de neajunsuri majore la finalul anului 2024

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 23-10-2024 14:29

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj Bugetul.ro

În timp ce unii trăiesc în lux, pentru mulți, viața este, de fapt, o luptă pentru supraviețuire. Sărăcia acută a pus stăpânire pe omenire. Potrivit unui raport al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), mai mult de un miliard de persoane suferă de neajunsuri majore în 2024.

O radiografie recentă a vieții în toate colțurile lumii are concluzii alarmante. Fenomenul obsevat de specialiști ridică multe semne de întrebare cu privire la viitor. Tinerii, cei mai vulnerabili în fața vicisitudinilor.

Radiografia vieții în 2024: sărăcia a pus stăpânire pe omenire

Peste un miliard de oameni trăiesc, în anul 2024, în sărăcie acută. O arată clar datele publicate într-un raport al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

„Indicele sărăciei 2024 (pentru anul 2023) prezintă un tablou îngrijorător: 1,1 miliarde de persoane suferă de sărăcie multidimensională, dintre care 455 de milioane trăiesc în zone de conflict.

În ţările devastate de război, ratele sărăciei sunt de trei ori mai mari decât în (ţările) paşnice”, anunță Yanchun Zhang, statistician-şef la PNUD.

Din acest miliard, în jur de 584 de milioane sunt copii și adolescenți sub 18 ani. La nivel mondial, rata sărăciei în rândul minorilor este de 27,9%. În rândul adulților, ajunge la 13,5%.

Copiii care trăiesc în cele mai grele condiții sunt cei din Africa subsahariană și Asia de Sud.

Te-ar putea interesa și: România, în fruntea unui clasament ruşinos. Avem cei mai mulţi săraci din toată Europa

Detaliul îngrijorător observat în cele mai sărace țări din lume

Un fenomen alarmant a fost observat de specialiști. Cele cinci state în care rata sărăciei este cea mai mare sunt, de fapt, țări cu o creștere demografică accelerată: India, Pakistan, Etiopia, Nigeria și Republica Democratică Congo.

  • India are 234 de milioane de oameni lipsiţi de orice (din 1,4 miliarde de locuitori),

  • Pakistan - 93 de milioane (din 236 de milioane),

  • Etiopia - 86 de milioane (din 123 de milioane),

  • Nigeria - 74 de milioane (din 218 milioane),

  • Republica Democratică Congo are 66 de milioane de oameni foarte săraci din 100 de milioane de locuitori.

Te-ar putea interesa și: Salarii de 7500 de lei pe lună refuzate pe bandă rulantă. Căutarea de lucrători a devenit misiune imposibilă pentru un angajator din Italia

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri