Sătucul din România unde toată lumea vrea să ajungă pentru a vedea "minunile" de aici. Regele Charles l-a făcut celebru în toată Europa

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 05-06-2024 17:37

Actualizat: 05-06-2024 17:58

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Este de notorietate faptul că regele Charles al III-lea este un mare admirator al țării noastre, el deținând mai multe proprietăți în România. Printre locurile care l-au fermecat este și satul Saschiz, din județul Mureș. Locul înflorește de la o zi la alta, beneficiind de fonduri europene destinate finanțării unor proiecte de restaurare a monumentelor istorice.


Saschiz este unul dintre satele din Transilvania care l-au fermecat pe regele Charles al III-lea. Localitatea din județul Mureș atrage tot mai mulți
turiști din țară și străinătate.

Trei proiecte importante au fost demarate în localitatea transilvăneană, acestea având o valoare de peste 30 de milioane de lei, din care 28 de milioane de lei (5,6 milioane de euro) sunt fonduri europene. Unul dintre acestea a fost finalizat în anul 2021 și a vizat restaurarea turnului-clopotniță al bisericii fortificate. Al doilea proiect vizează restaurarea cetății țărănești de refugiu, acesta urmând a fi încheiat în luna august a acestui an. Cel de al treilea proiect va fi demarat în a doua parte a acestui an și are ca scop amenajarea pieței centrale a comunei.


(CITEȘTE ȘI: Comoara ascunsă în lac. Un cuplu a scos la lumină un cufăr iar când l-au deschis au avut parte de șocul vieții lor)

Sătucul din Transilvania care atrage turiști din întreaga lume


Biserica Evanghelică „Sfântul Ştefan” cu turnul-clopotniță, veche de 500 de ani, este atracția principală a localității Saschiz. În anul 1999, biserica, ce a fost construită la sfârșitul secolului al XV-lea de către coloniștii sași, a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Proiectul în cadrul căruia a fost restaurat turnul bisericii a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, având o valoare totală de 2,23 de milioane de lei. În cadrul renovării s-au efectuat lucrări asupra zidăriei de interior şi asupra faţadelor, s-au amenajat scări interioare de lemn, au fost refăcute acoperişul şi pardoseala, precum şi instalaţia electrică. În cadrul ansamblului fortificației au fost amenajate locuri de relaxare și au fost instalate indicatoare pentru a facilita deplasarea turiștilor. Turnul poate fi vizitat de turiști în schimbul unei taxe de 15 lei pentru adulți.

Un alt punct de atracție al localității Saschiz este vechea cetate țărănească de refugiu, construită în secolul al XIV-lea. Aceasta este situată la o distanță de aproximativ trei kilometri de centrul localității.

Cetatea țărănească era una de apărare și servea drept refugiu pentru localnici în caz de invazii. Totodată, ea era folosită pentru păstrarea alimentelor, întrucât asigura un regim termic adecvat. Construcția cetății a fost începută în anul 1347 de către şapte comunităţi din zonă. Cetatea se întinde pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi. Lucrările de restaurare sunt pe ultima sută de metri, aici având deja loc evenimente publice.

(NU RATA: Satul în care o casă costă doar… 50 de lei. Femeia care a cumpărat o asemenea locuință de vacanță a recunoscut metoda de achiziționare)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri