Sătucul uitat de români este luat cu asalt de străini. 40.000 de turiști ajung anual în micul colț de Rai. Localitatea se bucură acum de promovare internațională

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 19-11-2024 11:45

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Străinii au luat cu asalt sătucul pe care românii parcă l-au uitat. Micul colț de Rai din țara noastră strânge anual zeci de mii de vizitatori, iar acum a intrat în atenția celor de la Organizaţia Mondială a Turismului. Așezarea se va bucura de promovare internațională.

Un program global include acum un sătuc românesc deosebit. Acesta a fost inclus în reţeaua „Best Tourism Villages”, prin care sunt identificate și recunoscute cele mai frumoase destinații rurale din lume.

Specialiștii de la „Best Tourism Villages” susțin că satul Breb din județul Maramureș merită vizitat de turiști din toate colțurile planetei. Românii i-au impresionat pe cei care au ajuns deja acolo nu doar cu peisajele desprinse parcă din basme, dar și cu mâncărurile delicioase și ospitalitatea deja renumită a celor din zonă.

Te-ar putea interesa și: Satul din România cu nume format din două litere este necunoscut de milioane de oameni din țară. Unde se află localitatea cu neobișnuita denumire

Sătucul românesc promovat de străini atrage zeci de mii de turiști în fiecare an

An de an, așezarea este vizitată de zeci de mii de turiști, veniți nu doar din România, dar mai ales de dincolo de granițele țării. Este o oază de liniște pentru cei dornici să evadeze din haosul și aglomerația ce vin la pachet cu viața la oraș.

Breb se află la aproximativ 25 de kilometri de Sighetul Marmației. Localnicii gospodari muncesc din greu pentru a menține farmecul caselor tradiționale. Satul l-a impresionat chiar și pe Regele Charles, în 2004, pe vremea când era Prinț al Marii Britanii.

Un scriitor englez, William Blacker, ar fi stat șapte ani acolo și a scris chiar o carte despre micul colț al României.

„Povestea actualului rege aici în Breb a început încă din anul 2000 când Fundația Mihai Eminescu Trust, patronată de către el, la vremea aceea fiind prințul Charles, a achiziționat această proprietate aici în satul Breb. Povestea e mai lungă, a ajuns la această proprietate, adică vestea despre acest sat a ajuns la el prin William Blacker - care are casă vizavi”, a povestit Ioan Oanea, primar Ocna Șugatag, potrivit Digi24.

„2003 – 2004 o venit prințul, nu știa nimeni că vine prințul. Pentru noi o fost o mare onoare că o venit prințul în sat la noi. Și după aceea, în câțiva ani de zile o făcut unul o pensiune, o făcut altul... Turiștii o venit în număr foarte mare, având în vedere că noi am colaborat cu prințul Charles. O stat chiar aici unde stăm noi acum. Am stat la masă, am ciocnit un pahar de afinată cu el... eu vorbeam în limba mea, el în a lui”, a povestit și un sătean, pentru sursa citată.

Te-ar putea interesa și: O localitate din România va fi ștearsă complet de pe harta țării. Ultimii patru oameni trăiesc printre zeci de case abandonate

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri