Comuna magnaților din România, monitorizată de AI. Cea mai bogată localitate rurală din țara noastră beneficiază de o altfel de supraveghere

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 16-09-2025 10:30

Actualizat: 19-09-2025 04:04

Article thumbnail

Sursă foto: fanbaie.ro

Dezvoltarea uimitoare a orașului Cluj-Napoca a influențat și destinele localităților mai mici situate în proximitatea sa. În acest context, Florești a devenit cea mai bogată comună din țara noastră, aici alegând să se mute unii dintre cei mai înstăriți clujeni. Având în vedere bugetul uriaș de care dispune urbea, investițiile sunt pe măsură. Comuna va avea în curând un sistem de supraveghere bazat pe inteligența artificială, bifând astfel o premieră națională.

Cu o populație oficială de 38.257 de locuitori, Florești este așezarea rurală cu cea mai mare populație din România. În ultimii ani, aici s-au mutat tot mai mulți oameni bogați din Cluj sau din alte orașe din această regiune. Astfel, urbea are și un buget uriaș, care permite investiții pe măsură în infrastructură.

Comuna Florești bifează o nouă premieră națională

În acest context, comuna Florești va deveni prima localitate din România care va avea sistem de supraveghere bazat pe inteligența artificială. Noua tehnologie va permite camerelor să identifice şi să raporteze autorităților mai multe tipuri de nereguli, cum ar fi acte de vandalism sau parcări neregulamentare.

În următoarea perioadă, primăria va instala pe cele peste 250 de camere ale instituţiei un soft care va identifica 5 dintre cele mai frecvenţe comportamente ilegale, precum actele de vandalism, aruncarea de deşeuri pe domeniul public şi privat, dar și parcările neregulamentare.

Camerele vor transmite un semnal direct către Poliţia Locală, care va trece ulterior la identificarea şi sancționarea contravenienților. Primăria Floreşti a anunțat că sistemul se află în testare şi va deveni operațional în săptămânile următoare. Sistemul nu va folosi însă recunoașterea facială, pentru a nu interfera cu normele europene în vigoare.

(VEZI ȘI: Chinezii aleg România în detrimentul Ungariei. Un gigant asiatic investește 35 de milioane de euro în țara noastră pentru a ridica o nouă fabrică)

Au explodat prețurile imobilelor din localitatea clujeană

Prețurile locuințelor din marile orașe ale României au crescut constant, depășind praguri greu de anticipat în urmă cu câțiva ani. În ciuda faptului că orașe precum Cluj-Napoca, București, Brașov sau Iași se evidențiază în topul celor mai scumpe imobile, și alte localități mult mai mici se remarcă în această privință. Este și cazul comunei Florești, unde piața imobiliară explodat, prețurile imobilelor de aici rivalizând acum chiar și cu cele din București sau Cluj-Napoca.

Recent, o vilă din comuna Florești a fost scoasă la vânzare cu fabuloasa sumă de 1.180.000 de euro, Imobilul are o suprafață utilă de 264 de metri pătrați, fiind împărți pe patru niveluri: demisol, parter, etaj și mansardă.

Vila este alcătuită dintr-un demisol cu o cameră tehnică de 30 de metri pătrați, parter ce include un birou, un living generos cu dining, o bucătărie complet utilată și baie. Etajul oferă trei dormitoare, dintre care unul cu baie proprie, două dressinguri și o terasă de 15 metri pătrați. La mansardă se găsesc un dormitor cu baie proprie și o terasă de 25 de metri pătrați.

De asemenea, casa dispune de un teren de 1.700 de metri pătrați. Curtea este amenajată cu gazon, pomi și pavaj, iar în zona exterioară se află o piscină de 32 de metri pătrați și un foișor de 25 de metri pătrați. Proprietatea include și un garaj de 100 de metri pătrați care poate găzdui patru mașini.

(NU RATA: Nicușor Dan privește cu optimism viitorul României. Șeful statului știe când va începe, de fapt, revirimentul țării noastre: „România o să fie atractivă”)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri