Cum plafonarea prețului energiei electrice a expirat la 1 august 2025, consumatorii din țara noastră vor avea de achitat facturi mult mai mari. În contextul măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan, scumpirea energiei electrice este o nouă povară pe umerii românilor. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, pare însă să aibă o soluție pentru reducerea tarifelor, propunând trei măsuri concrete pentru următoarea perioadă.
De la 1 august 2025, prețul energiei electrice nu mai este plafonat astfel că facturile consumatorilor vor exploda. În aceste condiții, pe lângă măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan, românii vor avea de înfruntat și această scumpire.
În acest context, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat „trei măsuri concrete” care vor reduce prețul energiei electrice în România până la finalul lui 2026. Mai exact, potrivit acestuia, țara noastră va instala, până la finalul anului viitor, 3.200 MW de capacitate solară și eoliană, o creștere de aproape 35% față de nivelul din 2022.
Totodată, vor fi investiți peste 6 miliarde de lei prin Transelectrica și distribuitorii locali pentru automatizarea rețelelor de transport și distribuție. Această măsură vizează reducerea pierderilor tehnice, care în unele județe ajung la 10-12%. Dacă anul acesta s-au înregistrat deja peste 170.000 de prosumatori, obiectivul pentru anul viitor este de 250.000.
În plus, Ministerul Energiei promite fonduri pentru instalarea panourilor fotovoltaice în gospodării și primării, energia produsă local putând reduce facturile aproape la zero.
Ministrul Bogdan Ivan are soluția pentru reducerea prețului energiei electrice
„3 măsuri concrete care vor reduce prețul energiei electrice în România până la finalul lui 2026
Suntem în plină transformare energetică! Iată ce facem pentru ca românii să plătească mai puțin la energie:
Dezvoltăm masiv producția de energie regenerabilă
3.200 MW energie solară și eoliană vor fi instalați până în decembrie 2026
Finanțare prin PNRR, Fondul pentru Modernizare și contracte bilaterale
Asta înseamnă creșterea capacității de producție cu aproape 35% față de 2022
2. Modernizăm rețelele de transport și distribuție
Peste 6 miliarde lei investiți prin Transelectrica și distribuitori locali
Automatizăm rețelele pentru reducerea pierderilor tehnice (care în unele județe ajung la 10–12%)
Costuri mai mici pentru consumatori și un sistem mai stabil
3. Susținem prosumatorii și comunitățile energetice
Peste 170.000 de prosumatori înregistrați deja în 2025
Obiectiv: 250.000 prosumatori până în 2026
Ghiduri simple și fonduri pentru panouri fotovoltaice în gospodării și primării
Energia produsă local = facturi aproape zero
Rezultatul? Mai multă energie produsă în România → Mai puține importuri scumpe → Prețuri mai mici pentru toți românii!”, a transmis ministrul Energiei pe Facebook.

















