Scandal în Capitală! Poliția a fost sesizată prin apel la 112, de un bărbat care a acuzat că este victima unei agresiuni în trafic.
Cu polițiștii sosiți la fața locului, conflictul a escaladat, astfel că un polițist a fost bătut de prieteni ai agresorului inițial, fiind transportat la spital.
„În data de 31.05.2022, in jurul orei 22.30, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Secția 18 Poliție a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul ca a fost victima unei agresiuni, in urma unui conflict in trafic.
La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști, care au depistat și identificat bărbatul reclamat, care era însoțit de mai multe persoane.
Având în vedere că aceștia manifestau un comportament agresiv, a fost solicitat sprijin echipajelor din zonă.
Până la sosirea acestora, in sprijin a venit o echipă formată din doi polițiști din cadrul Secției 24 Poliție , care acționau, in civil in zona adiacentă.
Conflictul a fost aplanat până la sosirea celorlalte echipaje, însă la fața locului a venit, în sprijinul agresorului, un autoturism cu 3 ocupanți, unul dintre aceștia lovindu-l pe unul dintre polițiștii în civil.
Persoanele implicate au fost conduse la sediul Secției 24 Poliție , iar polițistul agresat a fost transportat la spital pentru ingrijiri medicale.
Din primele cercetări a rezultat că agresorul nu ar fi cunoscut calitatea de polițist.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, cu trei bărbați în stare de reținere”, transmite Poliția Capitalei.
Scandal în Capitală! Un polițist a fost bătut și transportat la spital
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 01-06-2022 11:07
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



