După ce CCR s-a pronunțat în privința noii legi a pensiilor de serviciu, apărând pensiile magistraților, polițiștii pun Curtea Constituțională a României la zid.
Potrivit SNPPC, CCR a stabilit că doar „magistratii merită drepturi, la pensie, ca efect compensatoriu al interdicțiilor și incompatibilităților avute în timpul activității, în timp ce polițiștii si militarii sunt buni de sacrificat, și pe timp de pace, și pe timp de război!”.
Reacție dură a SNPPC la adresa CCR:
„Ieri, 2 august 2023, CCR a stabilit (a câta oară!!!!) că doar magistratii merită drepturi, la pensie, ca efect compensatoriu al interdicțiilor și incompatibilităților avute în timpul activității, în timp ce polițiștii si militarii sunt buni de sacrificat, și pe timp de pace, și pe timp de război!
În asteptarea motivării, nu putem trece peste efectul deciziei de ieri a CCR: DEGRINGOLADĂ TOTALĂ ÎN FAMILIA OCUPAȚIONALĂ APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ȘI SECURITATE NAȚIONALĂ, PE FONDUL PENSIONĂRILOR MASIVE ce vor urma și care, inevitabil - în ceea ce privește Ministerul Afacerilor Interne -, vor duce la SCĂDEREA DRAMATICĂ A CALITAȚII ACTULUI POLIȚIENESC, dar și la ADÂNCIREA DEFICITULUI DE PERSONAL, și așa afectat grav, în prezent, din cauza LIPSEI DE PREDICTIBILITATE în SALARIZARE, în CARIERĂ și în PENSIONARE!
Dacă prin Legea modificării pensiilor de serviciu, susținută de Guvern și votată recent de către Parlament, s-a aruncat incă o roabă de pământ peste sicriul APĂRĂRII, ORDINII PUBLICE și SECURITĂȚII NAȚIONALE, prin decizia de ieri, CCR și-a îndepărtat și ultimul văl, care-i mai impiedica, pe unii, să vadă că această instituție, creată prin decizie eminamente politică, este pentru unii mumă, iar pentru altii, ciumă!
CU SIGURANȚĂ, PESTE O VREME, VOM DECONTA CU TOȚII, CETĂȚENI, SOCIETATE ȘI STAT, ACESTE DECIZII NEFASTE, DAR LA MOMENTUL DECONTĂRII AR PUTEA FI PREA TÂRZIU SĂ MAI PUTEM REPARA CEVA!”.
CCR: „Curtea a constatat că diminuarea bazei de calcul a pensiilor de serviciu din sistemul justiției, precum și omisiunea reglementării unor dispoziții tranzitorii efective în privința creșterii, pe de o parte, a ponderii vechimii efective în funcție, și, pe de altă parte, a vârstei de pensionare necesare acordării pensiei de serviciu afectează componenta funcțională/instituțională a principiului independenței justiției în substanța sa”
„În ședința din data de 2 august 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, a decis, cu unanimitate de voturi în privința pct.1 și cu majoritate de voturi în privința pct.2:
1. A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că dispozițiile art.I-IV, art.XIII alin.(5) și (6) și art.XV din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum și anexele nr.1-3 la aceasta sunt neconstituționale.
2. A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal este constituțională în raport cu criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate.
În esență, Curtea a constatat că diminuarea bazei de calcul a pensiilor de serviciu din sistemul justiției, precum și omisiunea reglementării unor dispoziții tranzitorii efective în privința creșterii, pe de o parte, a ponderii vechimii efective în funcție, și, pe de altă parte, a vârstei de pensionare necesare acordării pensiei de serviciu afectează componenta funcțională/instituțională a principiului independenței justiției în substanța sa. De asemenea, se încalcă exigențele de calitate a legii prin lipsa unor reglementări tranzitorii clare, precise și previzibile cu privire la actualizarea pensiilor de serviciu și la eliminarea creșterii cu 1% a valorii de 80% care se aplică asupra bazei calcul a pensiei de serviciu pentru fiecare an care depășește vechimea standard de 25 de ani.
Curtea reținut că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta de neretroactivitate a legii. Securitatea juridică cere și impune o protecție a garanțiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobândit prin emiterea deciziei de pensionare.
Curtea a mai observat că partea necontributivă a pensiei de serviciu poate face obiectul unei impozitări distincte față de partea sa contributivă condiționat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincție. Legea criticată introduce o astfel de impozitare, însă, nu stabilește cu claritate baza de impunere, ceea ce este contrar exigențelor de calitate a legii. Curtea a mai reținut că impozitarea nu poate avea un caracter sancționator, pentru că se ajunge practic la o regândire și restructurare indirectă a însăși bazei de calcul a pensiei de serviciu.
Decizia este definitivă și general obligatorie.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, a transmis Curtea Constituțională a României.
Șeful CCR câștigă peste 14.000 de euro pe lună
Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, beneficiază, pe lângă salariul de șef al CCR, de două pensii speciale. Șeful Curții Constituționale a României încasează din salariu și pensii speciale peste 14.000 de euro pe lună, conform calculelor Bugetul.ro.
În anul 2022, potrivit ultimei declarații de completate, în iunie 2023, de Marian Enache, document consultat de Bugetul.ro, șeful CCR a încasat o pensie specială de magistrat în valoare totală de 438.965 de lei.
Conform calculelor noastre, Enache a încasat o pensie specială în valoare de 36.580 lei – peste 7.000 de euro.
De asemenea, Marian Enache are și o pensie specială de fost parlamentar. Ca fost parlamentar, el a încasat, în 2022, o indemnizație pentru limită de vârstă în valoare de 55.536 de lei.
Potrivit calculelor Bugetul.ro, șeful CCR a încasat, ca fost parlamentar, încă 4.628 de lei pe lună.
La aceste venituri s-a adăugat și salariul lui Marian Enache, de judecător al Curții Constituționale a României: 374.725 de lei. Asta înseamnă că, lunar, Enache a mai primit 31.227 de lei de la CCR.
Cumulat, din pensii și salariu, potrivit calculelor Bugetul.ro, Marian Enache a încasat, în 2022, suma de 869.226 de lei. Așadar, șeful CCR a avut, anul trecut, un venit lunar de 72.435 lei – peste 14.600 de euro pe lună.
















