„Doza de urgență” nu este un concept nou, mai spune Asociația, care spune că acordarea unui antibiotic „nu se face la simpla cerere a pacientului, ci în urma anamnezei efectuate de către farmacist”.
Nemulțumirile specialiștilor privind eliberarea antibioticelor
„Modificările pe care le aduce prezentul ordin influenţează cu precădere modul de prescriere şi de eliberare a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic, afectând în principal activitatea furnizorilor, medici şi farmacişti, în legătură cu aceste medicamente. Aşadar, asociaţia noastră va solicita şi clarificări în privinţa aspectelor de ordin administrativ ce afectează activitatea farmaciştilor practicieni, prin obligaţiile suplimentare ce le revin în legătură cu înregistrarea, eliberarea şi raportarea acestor prescripţii”, se arată într-un comunicat dat publicităţii marţi de Asociaţia Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor.
Farmaciștii sunt nemulțumiți că oficialii ministerului nu au ținut cont de sugestiile lor și au criticat modul în care Ministerul Sănătății a făcut publice noile modificări.
„Apreciem ca fiind regretabil faptul că Ministerul Sănătăţii nu a ţinut cont de toate solicitările şi sugestiile noastre transmise la singura consultare care a avut loc înaintea publicării ordinului. La fel de regretabil este şi modul în care a gestionat valul de reacţii ce a urmat publicării în Monitorul Oficial, prin precizările de pe pagina de web oficială din data de 22.01.2024, care au fost în contradicţie cu prevederile noului ordin, dar şi ale legislaţiei în vigoare, ducând astfel în eroare pacienţii.
Rolul Ministerului Sănătăţii ar trebui să fie în sensul informării corecte a cetăţenilor cu privire la noile dispoziţii legale, dar şi de elabora programe eficiente de educare a populaţiei cu privire la modul corect şi responsabil de utilizare a antibioticelor”, precizează comunicatul.
Cine decide eliberarea antibioticelor
Totodată, farmaciștii acuză că eliberarea dozei de urgență trebuie să vină în urma unei anamneze efectuată de specialist și nu în urma unei simploe solicitări din partea pacientului.
„Acest lucru nu se face la simpla cerere a pacientului, ci în urma anamnezei efectuate de către farmacist care, în calitatea sa de specialist, evaluează situaţia şi eliberează doza de urgenţă dintr-un medicament dacă consideră necesar, alături de recomandarea de a consulta medicul cât mai curând, sau poate lua hotărârea de a nu elibera medicamentul, eventual cu recomandarea consultării cât mai rapide a unui medic, dacă aşa evaluează situaţia, sau nivelul său de expertiză este depăşit”, se mai arată în comunicatul Asociaţiei.
















