După ce Budăi a asigurat, în direct, că majorarea pensiilor se va face conform Legii pensiilor, Violeta Alexandru, membru al Partidului Național Liberal, a declarat că șeful Muncii oferă explicații foarte întortocheată și că pensiile, nu se măresc, de fapt, „așa cum legea o spune foarte clar, nu se indexează cu rata inflației, cum ar fi trebuit să se întâmple de la 1 ianuarie”.
Imediat, ministrul Muncii a intervenit și a cerut un drept la replică, afirmând că, dacă scrie undeva în actul normativ că pensiile majorează de la 1 ianuarie, își dă demisia.
„Dacă doamna îmi arăta în lege un articol care spune că se face cu 1 ianuarie (n.r. - majorarea pensiilor), eu îmi dau demisia în seara asta, fără drept de apel. Manipulări de genul ăsta, eu am mai văzut”, a izbucnit Marius Budăi.
Anterior, Violeta Alexandru, membru PNL și fost ministru în Guvernul Cioloș, a afirmat: „Este o explicație foarte întortocheată a domnului ministru, ca să ne spună, de fapt, că pensiile nu se măresc așa cum legea o spune foarte clar, nu se indexează cu rata inflației, cum ar fi trebuit să se întâmple de la 1 ianuarie”.
Vezi și
PNL vine cu un nou proiect! Cine poate primi tichete în valoare de 400 lei
Vești dure pentru șoferi! Nimeni nu va scăpa de plata acestor taxe
Surpriză totală! Ce salariu va avea Olguța Vasilescu, după ce s-a întors în Guvernul Dăncilă
















