Acţiunile a două bănci olandeze, ING şi ABN Amro, precum şi titlurile grupului bancar austriac Raiffeisen Bank au scăzut marţi, ca urmare a publicării mai multor articole de presă referitoare la implicarea acestora într-o reţea de spălare de bani.
Acuzaţiile vorbesc despre tranzacţii de peste 470 miliarde de euro, trimise prin intermediul a 1.3 milioane transferuri bancare, de la 233.000 de companii.
Procurorii anti-corupţie din Austria au intrat deja pe fir şi analizează acuzaţiile de spălare de bani, a declarat purtătorul de cuvânt al procuraturii.
Grupul Raiffeisen Bank International au înregistra o scădere de 13.9% în jurul orei 13.50 GMT.
În Olanda, revista Groene Amsterdammer, parte a reţelei OCCRP, susţine că băncile olandeze ING, ABN Amro şi Rabobank au facilitat tranzacţii incorecte în valoare de mai multe sute de milioane de euro. În jurul orei 13:50 GMT acţiunile ABN Amro înregistrau o scădere de 1,9% iar titlurile ING era în scădere cu 2,8%.
Articolul OCCRP susţine că tranzacţiile au provenite de la Troika Dialog, odată una din cele mai mari bănci de investiţii private din Rusia, şi au implicat o bancă lituaniană utilizată pentru a direcţiona fonduri spre bănci din Olanda, Austria şi Germania, printre altele. Graţie unei companii fantomă aflată în centrul operaţiunii, Troika Dialog a putut transfera 4,6 miliarde dolari în sistem şi 4,8 miliarde euro în afara sistemului între 2006 şi începutul lui 2013, susţine articolul publicat de OCCRP. Printre instituţiile care au acţionat în contrapartidă în aceste tranzacţii sunt o serie de mari bănci occidentale precum Citigroup, Raiffeisen şi Deutsche Bank.
Citește și:
PNL vine cu un nou proiect! Cine poate primi tichete în valoare de 400 lei
Vești dure pentru șoferi! Nimeni nu va scăpa de plata acestor taxe
Surpriză totală! Ce salariu va avea Olguța Vasilescu, după ce s-a întors în Guvernul Dăncilă













