Brexitul şi alegerea lui Emmanuel Macron preşedinte al Franţei reprezintă două oportunităţi de care se poate profita pentru a transfera definitiv sediul Parlamentului European de la Strasbourg la Bruxelles, potrivit unor europarlamentari citaţi miercuri de publicaţia belgiană Le Soir.
Subiectul este unul care încinge de fiecare dată spiritele și generează un scandal care se termină cam cum dictează Franța. Să vedem dacă vor reuși să se impună și de data aceasta.
Ideea unui sediu unic al Parlamentului European a mai fost dezbătută până acum. În prezent, transferul eurodeputaţilor şi al staff-urilor lor o săptămână pe lună de la Bruxelles la Strasbourg pentru şedinţele în plen îi costă pe contribuabilii europeni aproape 114 milioane de euro anual. "Adică 3.600 de euro pe minut", a calculat europarlamentarul britanic conservator Ashley Fox, într-o conferinţă de presă miercuri, citat de Agerpres.
Vezi și Liviu Dragnea amenințări dure la adresa unor celebri jurnaliști! Cine sunt cei vizați și de ce
Un celebru jurnalist dă cărțile pe față! Cine vrea să distrugă DNA
Venirea lui Macron la preşedinţia Franţei şi Brexitul sunt două oportunităţi de care susţinătorii "sediului unic" vor să profite, notează Le Soir. Pe de o parte, convingându-l pe Macron de faptul că a acţiona pentru un sediu unic ar fi un act "proeuropean", căci aceasta ar elimina unul din argumentele populiştilor care denunţă modul în care banii contribuabililor sunt risipiţi.
Apoi, explică eurodeputata suedeză Anna Maria Corazza Bildt (grupul de dreapta şi de centru-dreapta al PPE), odată cu Brexitul, două agenţii cu sediul la Londra (Agenţia Europeană a Medicamentului /EMA/şi Autoritatea Bancară europeană) urmează a fi relocate.
Strasbourgul ar putea recupera Agenţia Europeană a Medicamentului în compensaţie. Mai trebuie convinse 20 de ţări, care concurează pentru a o primi, întrucât decizia va fi votată în unanimitate. "Bineînţeles, va trebui să se facă compromisuri", recunoaşte ea.
Şi starea clădirilor din Bruxelles (...) nu constituie un obstacol pentru un sediu unic în capitala noastră, potrivit ei. Clădirile din Strasbourg nu au capacitatea de a-i primi pe eurodeputaţi patru săptămâni pe lună. Ar trebui o "enormă mărire" a instalaţiilor din oraş, susţine ea. O dezbatere pe această temă va avea loc la sfârşitul după-amiezii de miercuri în plenul Parlamentului European.
Un grup de deputaţi de toate orientările politice speră să obţină adoptarea unei rezoluţii în septembrie prin care să se stabilească o foaie de parcurs pentru o schimbare în acest sens, conform Le Soir.
Scandal în România, scandal și la Bruxelles! Ce subiect a încins spiritele
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



