Statutul de studentă în România pare că include, pentru foarte multe tinere, experiențe desprinse parcă dintr-un coșmar. După acuzațiile aduse profesorului Alfred Bulai, un alt cadru didactic a ajuns acum în vizorul oamenilor legii.
O altă facultate de prestigiu este vizată de un scandal sexual de amploare
Momentul Alfred Bulai a dat glas victimelor. De această dată, a venit rândul studentelor de la Arhitectură - o instituție de învățământ de prestigiu, ce are printre cele mai dificile admiteri din mediul universitar - să dezvăluie calvarul la care ar fi fost supuse de un profesor.
Zeci de plângeri au ajuns pe masa celor de la Parchet, în doar 12 ore. Poveștile ce descriu hărțuiri sexuale se întind pe aproape trei decenii. Toate aceste mărturii vor fi analizate în zilele ce urmează de anchetatori. Între timp, comisia de etică a SNSPA s-a întrunit pentru a discuta măsurile ce ar trebui luate în cazul Alfred Bulai.
Povești asemănătoare vin și din interiorul Facultății de Arhitectură. Un profesor din cadrul universității este acuzat că ar fi trimis mai multor studente nu doar mesaje nepotrivite, dar și imagini indecente.
Te-ar putea interesa și: Ministerul Educaţiei, reacţie tardivă în cazul Alfred Bulai. Măsurile anunţate de Ligia Deca, ce se va întâmpla în toate universităţile din România
Cazurile, discutate în Guvern
Șirul ce pare nesfârșit de acuzații dezvăluie o realitate tulburătoare. Presupusele abuzuri au ajuns nu doar în atenția oamenilor legii.
La începutul sedinței de Guvern de joi, 1 august, premierul României, Marcel Ciolacu, i-a cerut ministrului Educației să vină cât mai curând cu propuneri de completare şi modificare a legislaţiei.
„Începem cu o temă aflată în prim-planul vieţii publice în ultimele zile: cazurile punctuale de hărţuire sexuală din mediul universitar. Categoric că nu putem accepta asemenea situaţii şi nu va exista toleranţă pentru astfel de fapte, indiferent de numele agresorului!. Şi dacă ar fi vorba de un singur caz, a salva o victimă este esenţial să luăm măsurile care s e impun.
Îi cer ministrului Educaţiei, doamna Ligia Deca, să vină săptămâna viitoare cu propuneri de completare şi modificare a legislaţiei, în dialog cu Consiliul Naţional al Rectorilor”, a declarat Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern.
Premierul a punctat că societatea are nevoie să aibă siguranța că legea poate proteja victimele, iar agresorii ajung pe mâna justiției.
„Cred că societatea noastră aşteaptă un fapt simplu şi clar: ca legea să protejeze în mod real victimele, iar agresorii să fie daţi rapid pe mâna justiţiei!”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Te-ar putea interesa și: Salariul de boier al lui Alfred Bulai la SNSPA. Profesorul acuzat de hărțuire încasa o leafă la care milioane de bugetari nici nu visează


















