O declarație revoltătoare a fost făcută de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
În cadrul discursului oficial ținut cu ocazia Zilei Unității și Libertății Ucrainei, Zelenski a afirmat că „România a ocupat nordul Bucovinei în 1918”.
„În scurt timp Republica Populară Ucraineană a cedat Kievul sub presiunea bolșevicilor, o bună parte din teritoriile Galiției au fost ocupate de trupele poloneze, Bucovina de Nord de români, iar Transcarpatia i-a revenit Cehoslovaciei”, a declarat președintele ucrainean, cu referire la evenimentele istorice din 1918-1919, conform infoprut.ro.
„În urma cu 101 ani a avut loc una dintre cele mai semnificative evenimente din istoria Ucrainei. Visele pentru care au trăit și au murit cei mai buni fii ai Ucrainei, pentru o țară independenta si unită. Acesta este un citat din actul „Sluca” care anunță unificarea într-un singur stat independent si a fost proclamat într-un mod solemn de către liderii UNR si ZUNR la 22 ianuarie 1919 în Piața Sofia din Kiev.
În sfârșit, s-a ivit șansa de a crea o țară independenta și unită. Ambițiile politicienilor de atunci i-au împiedicat să atingă adevărată unitate de stat.
Unitatea nu stă în cuvinte, ci în fapte. Nu după mult timp Republica Populară Ucraineană a cedat Kievul sub presiunea bolșevicilor, o bună parte din teritoriile Galiției au fost ocupate de trupele poloneze, Bucovina de Nord, de români, iar Transcarpatia i-a revenit Cehoslovaciei.
Au trecut mai mult de 100 de ani. Am tras concluziile din această istorie? Ne învață un principiu simplu, dar vital pentru Ucraina. Doar împreună suntem puternici”, a spus Zelinski, printre altele.
La 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a proclamat Unirea cu Regatul României, care a fost recunoscută de învingătorii din Primul Război Mondial prin tratatul de la Saint Germain, semnat la 10 septembrie 1919.
Înfrângerea şi apoi dezmembrarea Austro-Ungariei a făcut ca negocierile de la Paris privind confirmarea proclamaţiei de Unire din 28 noiembrie 1918 să nu întâmpine dificultăţi majore. România a prezentat nu numai argumente istorice – Bucovina a fost smulsă ilegal Moldovei în 1775 de către Turcia şi oferită Austriei, ci şi argumente militare şi strategice, contra ameninţării bolşevice.
În interbelic, „Ţara Fagilor”, traducerea vechiului nume slavon al provinciei, şi-a continuat înflorirea culturală şi economică din La Belle Epoque.
Totuși, Bucovina istorică nu se mai află integral în graniţele României. Jumătatea nordică a fost pierdută în urma Pactului Ribbentrop-Molotov prin care Stalin şi Hitler şi-au împărţit teritorii în Estul Europei. Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 a vizat atât Basarabia, cât şi Bucovina de Nord.
Vezi și
Scandalos! Președintele Ucrainei, ieșire revoltătoare: 'România a ocupat nordul Bucovinei în 1918'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 23-01-2020 11:54
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

15 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



