Avocatul Înalt Prea Sfințitului Teodosie a anunțat că îl va da în judecată pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, acuzându-l pe acesta că nu a respectat prezumția de nevinovăție a înaltului prelat, atuunci când a fost chemat în fața procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.
De asemenea, avocatul arhiepiscopului cere ca Vasile Bănescu să fie cercetat disciplinar de către Biserica Ortodoxă Română, datorită faptului că purtătorul de cuvânt i-a replicat dur lui Teodosie după ce înalta fașă bisericească a transmis că fumătorii și femeile la menstruație nu pot să bea agheasmă.
Vasile Bănescu a dat un răspuns scurt la aceste acuzații, precizând că nu reacționează la o amenințare pur calomnioasă.
Purtătorul de cuvânt al BOR va fi dat în judecată de ÎPS Teodosie
Avocatul Înalt Prea Sfințitului a anunțat că îi va intenta un proces civil lui Vasile Bănescu pentru că a declarat, referitor la persoana lui ÎPS Teodosie, în dosarul instrumentat de procurorii DNA, că este un caz care frapează și mâhnește.
Apărătorul arhiepiscopului spune că Vasile Bănescu încalcă grav legea penală, în sensul că încalcă principiul prezumției de nevinovăție, care este reglementată de dispoziția articolului 4 din Codul de Procedură Penală.
Ce spune avocata Irina Luminița Stanciu
"În cursul zilei de 18 ianuarie 2024, ÎPS Teodosie s-a prezentat la DNA - Serviciul Teritorial Constanța însoțit de cei doi avocați pentru a i se schimba calitatea de suspect pe care a avut-o în calitatea de inculpat. Noi susținem în mod cert nevinovăția Înalt Prea Sfințitului Teodosie, vorbim de mijloace de probă care au fost administrate în opinia noastră în mod neloial.
Singurele mijloace de probă sunt înregistrările audio-video depuse de o persoană care nu are calitatea de organ de urmărire penală și nici nu a avut o autorizație din partea legii pentru a efectua aceste înregistrări", a transmis avocatul, citat de news.ro
Apărătorul a vorbit și despre mențiunea făcută de Vasile Bănescu, precizând că afirmațiile pe care le-a făcut în cadrul emisiunii la care a participat, au adus o atingere gravă principiului de nevinovăție.
"Domnul Bănescu folosește această ocazie pentru o răzbunare personală fiind de notorietate conflictul deschis pe care îl are cu ÎPS Teodosie. Vasile Bănescu nu are autoritatea morală, conduită și viață personală care să fie de acord cu morala creștină fiind contestat de marea majoritate a creștinilor ortodocși.
În atare condiție, domnul Vasile Bănescu face jocurile din interiorul Bisericii Ortodoxe Române și cred că ar trebuie demarată o anchetă și o cercetare disciplinară în privința acestuia în cadrul BOR. Anunț cu această ocazie că voi sesiza instanța civilă cu acțiunea având ca obiect răspunderea civilă delictuală împotriva domnului Vasile Bănescu", a transmis avocatul Irina Luminița Stanciu


















