Cristian Sima a venit cu un prognostic destul de sumbru pentru economia globală și implicit pentru cea a țării noastre. Brokerul a explicat cum sunt câțiva mari factori care vor schimba definitiv piața muncii și situația din companii. Printre motive, se numără și evoluția inteligenței artificiale, dar mai ales revenirea lui Donald Trump.
Republicanul își va prelua cel de-al doilea mandat în data de 20 ianuarie și se pare că revenirea sa la Casa Albă nu este privită cu ochi buni de experți. Noile măsuri financiare pe care le-ar avea în plan ar urma să ducă, din nou, la o inflație-record, dar și la o deflație care va duce la scăderea salariilor.

„Inflația pe care o poate produce Trump în America nu va fi ușor de exportat. Pentru că America importă, nu exportă. În schimb, deflația care se vede deja în prima săptămână din China s-ar putea să ajungă și la noi. Și să avem prețuri care scad. O să vă bucurați, dar o economie cu prețuri care scad, e o economie care nu progresează. E o economie care nu are creșteri.
Pentru că dacă prețurile scad, profiturile firmelor scad, șomajul crește, și salariile vor tinde să scadă. Și știți foarte bine, când e inflație, salariile cresc, dar mai puțin decât prețurile. Când prețurile scad, salariile scad mai mult decât prețurile. Și oricum ai da-o, inflație sau deflație, tot rău e pentru omul muncit”, a explicat Cristian Sima.
Cum ne va afecta situația din economia americană pe noi, românii, începând cu anul 2025
Conform spuselor matematicianului, ar urma să înceapă concedierile masive, atât în SUA, unde lucrează mii de români, cât și în țara noastră. Inteligența artificială va prelua posturile unde nu mai este nevoie de multă pregătire. În plus, ne punem aștepta la mari mișcări sociale.
„Situația nu e roză. Dacă ne referim la economia americană, cred că va continua pe principiul blockchain și inteligență artificială, dar va avea și o corecție majoră. Va produce primele schimbări în forța de muncă. Și asta se va vedea implicit și la noi. Vor fi licențieri mari, lumea va fi dată afară, pentru că inteligența artificială scapă de personal și pune în locul oamenilor computere. Iar acei oameni, până se vor recicla, până se vor reintroduce în sistemul de muncă, va trece o vreme și vor produce mișcări de stradă.
Dacă e ceva care mă preocupă, este că acest avans al inteligenței artificiale va produce și mișcări sociale. Ele vor trece, ca și alea din 1968, dar vor schimba un pic societatea. Și cred că asta e lucrul care trebuie să ne preocupe cel mai mult”, a spus Sima pe canalul său, Feed your Greed.



















