Schema prin care Nicușor Dan ar putea ieși președinte, anunțată de Traian Băsescu. Ajutorul politic ar fi insignifiant pentru contracandidatul lui George Simion

Autor: Luciana Polite

Publicat: 08-05-2025 10:53

Actualizat: 08-05-2025 10:56

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Chiar dacă nu mai este prezent în viața politică de ani buni, Traian Băsescu, la cei 73 de ani ai săi, se declară un susținător al lui Nicușor Dan. Încă din primul tur al alegerilor prezidențiale și-a arătat simpatia pentru independent, ca de la un fost la un actual primar al Capitalei. Zilele acestea, a și spus care ar fi varianta prin care favoritul său ar putea câștiga cursa pentru Cotroceni.

După turul 1 al alegerilor prezidențiale, nu mai încape loc de îndoială că marea bătălie se va da între fostul șef de galerie și fostul olimpic la matematică. Competiția va fi extrem de strânsă pentru că George Simion are un electorat de două ori mai mare. Candidații au publicuri de votanți complet diferite, dar și susținere politică diferențiată.

De partea șefului AUR, de exemplu, se află Călin Georgescu, partidul POT, Victor Ponta, în mod oficial. Neoficial, sunt mai multe formațiuni care îl susțin. La polul opus, actualul primar al Capitalei candidează independent, dar și-au arătat disponibilitatea de a-l susține: UDMR, PNL, USR și alții. Are el nevoie de alianțe? Mai ajută cu ceva electoratele, în această cursă?

traian basescu

„Nicuşor Dan nu are nevoie de alianţe cu Ciolacu, Ponta, Predoiu.

Nicuşor Dan are nevoie de o alianţă cu Poporul Român”, a transmis Traian Băsescu, pe Facebook.

Așadar, fostul șef de stat este de părere că favoritul său poate duce competiția și fără politicieni, dar are nevoie de sprijinul românilor.

CITEȘTE ȘI: Sute de români rămân șomeri, după ce marea fabrică a anunțat reduceri masive de personal. Vor primi și până la 10 salarii compensatorii

Ce șanse ar avea Nicușor Dan să fie noul președinte al României. Candidatul a prezentat cifrele unui sondaj

Istoria ne-a arătat că cine a câștigat turul 1 a pierdut turul 2. Acum, pe cifre, matematicianul a arătat un sondaj de opinie realizat de Verifield potrivit căruia George Simion este creditat cu 54,8% din opțiunile de vot pentru turul doi al prezidențialelor. La polul opus, edilul ar putea lua 45,2% din voturi. Sondajul a fost făcut recent, cu 944 de participanți și o marjă de eroare de 3,19%.

Iată cum ar putea arăta datele:

  • George Simion: 38,9%

  • Nicușor Dan: 31,3%

  • Anulez votul: 1,4%

  • Nu știu, nu m-am hotărât:14,7%

  • Nu merg la vot: 4,9%

  • Nu răspund: 8,9%

Dacă sunt eliminați cei care nu au o opțiune de vot, rezultatele sunt:

  • George Simion: 54,8%

  • Nicușor Dan: 45,2%

Unde se duc voturile lui Crin Antonescu:

  • Nicușor Dan: 57,2%

  • George Simion: 18,8%

Unde se duc voturile lui Victor Ponta:

  • Nicușor Dan: 38,6%

  • George Simion: 21,6%

Nicușor Dan

„Sunt foarte optimist că societatea românească va face alegerea înțeleaptă, între o reconstrucție și o dezbinare, între o economie deschisă investițiilor străine, care stimulează investiția și o economie închisă, izolaționistă, care vorbește de naționalizări și între o societate care promovează dialogul, armonia, și o societate care promovează ura”, a transmis Nicușor Dan, în acest context.

CITEȘTE ȘI: Crin Antonescu își asumă eșecul din turul 1: „Nu mai căutați trădări, le-am pierdut eu”. Pe cine va susține fostul candidat al coaliției pe 18 mai

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri