Iulia Vântur a devenit una dintre cele mai iubite prezentatoare din România, după ce ani de-a rândul a prezentat la Pro Tv emisiunea Dansez pentru tine. Odată cu încheierea proiectului, aceasta a apărut din ce în ce mai rar pe micile ecrane.
Ea a hotărât să meargă în India, pentru a-l urma pe cel cu care avea o relație de mai mult timp. Este vorba despre actorul Salman Khan. Cunoscut pentru escapadele sale amoroase, cei doi s-au despărțit de mai multe ori, dar în prezent se pare că s-ar fi împăcat.
Și totuși, de data aceasta, motivul pentru care Iulia petrece foarte mult timp în India este altul. Se pregătește să-și lanseze cea de-a doua piesă muzicală, după „Every Night and Day", care a apărut în decembrie anul trecut. Pentru melodia respectivă, Iulia a colaborat cu Himesh Reshammiya, producător și cântăreț indian în vârstă de 43 de ani.
Vezi și Să râdem cu super Borcea! Pelinel, deja istorie? Cine i-ar fi luat locul
Iulia Vântur şi-a făcut debutul şi în lumea modei din India, la Lakme Fashion Week Summer/Resort 2017, unde este imaginea unui brand de îmbrăcăminte al cărui promoter este nimeni altul decât Salman Khan.
"A fost nemaipomenit. Am avut emoţii. A fost prima mea experienţă pe cat-walk în India şi a fost deosebit. Îmi plac mult hainele făcute de acest brand, Splash, şi mă bucur că m-au ales să le reprezint imaginea", a declarat Iulia Vântur după paradă.
Reporterii au întrebat-o pe Iulia şi despre o posibilă carieră actoricească.
"Nu, nu vreau să joc în filme. Pasiunea mea este muzica", le-a răspuns românca, citată de Romania Tv.
Schimbare de carieră! Ce face de fapt Iulia Vântur în India
Trending

11 febActual
Apartamentele pe care nimeni nu vrea să le cumpere ar fi cele mai bune în caz de cutremur. Imobilele sunt evitate de români, chiar dacă au prețuri mici

10:26Entertainment
Nevasta lui Adrian Năstase, părăsită de un afacerist de succes. Mariajul cu Dan Dumitrescu s-a încheiat abrupt în vremea comunismului

11 febActual
USR-ista care dă de pământ cu CCR. „Balamuc” în sistemul de justiție din România

11 febPolitica
Lia Olguța Vasilescu, „soră” cu Gabriela Firea. Ambele primărițe, au fost și colege de breaslă înainte de intrarea în PSD

11 febPolitica
Nicușor Dan l-a exasperat pe Valeriu Nicolae. Cea mai mare întrebare pentru șeful statului: „Nicule, frățioare, ești sigur că vrei să fii președinte?”

11 febPolitica
De ce sunt huliți Ilie Bolojan și Nicușor Dan? Un fotograf a găsit răspunsul și l-a atacat pe Sorin Grindeanu

11 febEconomie
Directorul general al Altex subliniază criza în care se află România: „Am intrat, dar nu avem cifre care să ne spună că suntem acolo”

08:10Actual
Cartierul unde bogații României ae vor bate pe un apartament. Vor fi locuințe unice și de un lux orbitor

08:52Actual
Cât e impozitul pe apartamentele închiriate. Proprietarii care au chiriași nu vor avea beneficii

11 febExterne
Rachete hipersonice Kinjal folosite de ruși în Ucraina. Care au fost țintele vizate de oamenii lui Putin
Articole Similare

16 minute în urmăSocial
Pensiile speciale ale magistraților costă statul peste 1,1 miliarde de lei anual

11 febSocial
Fraude în lumea criptomonedelor. Cele mai întâlnite înșelătorii și modalitățile de contracarare

10 febSocial
Bani în plus pentru românii care câștigă până la 6000 de lei. Care este ajutorul oferit de Ministerul Finanțelor

10 febSocial
Cele mai frecvente amenzi primite de șoferii din România. Greșelile care costă cel mai mult

10 febSocial



