Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu mai vine în România pentru a participa la Summitul Formatului București 9 (B9). Acesta a fost diagnosticat cu Zona Zoster și va participa online la acest summit, scrie antena3.ro
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost diagnosticat cu Zona Zoster și, prin urmare, va purta discuțiile programate în Germania și România doar de la distanță, a declarat joi un oficial NATO.
„Secretarul general își va desfășura vizita planificată în Germania și România de la distanță, mai degrabă decât personal”, a declarat oficialul pentru Reuters.
„El a fost diagnosticat cu Zona Zoster, care poate apărea după COVID-19, și lucrează de acasă”.
Stoltenberg a fost testat pozitiv pentru COVID-19 la mijlocul lunii mai. La momentul respectiv, el prezenta simptome ușoare și lucra de acasă, potrivit unui purtător de cuvânt al alianței militare occidentale.
Stoltenberg urma să se întâlnească joi la Berlin cu cancelarul german Olaf Scholz și să participe vineri la o întâlnire cu liderii României, Poloniei și Ungariei la București, scrie antena3.ro
Schimbare de plan! Șeful NATO, Jens Stoltenberg, nu mai vine în România
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



