Încă o SCHIMBARE MAJORĂ, făcută la vârful Poliției Române! Decizie IMPORTANTĂ a ministrului Carmen Dan

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 19-01-2018 13:15

Actualizat: 19-01-2018 13:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vineri, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a mai făcut o schimbare majoră la vârful Poliției Româna. Șefa MAI a hotărât ca, odată cu instalarea în funcție a noului șef al Poliției Române, Cătălin Ioniță, să mai facă o numire.


Mai precis, ministrul de Interne l-a ales pe Florin Dragnea ca adjunct al șefului Poliției Române.


„Am prezentat noul inspector al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, şi inspectorul general adjunct, cel cu care va face echipă, Florin Dragnea. A fost o discuţie prin care am transmis asumarea unei misiuni care priveşte reforma profundă pe care şi-au asumat ca împreună şi cu susţinerea conducerii MAI să o înfăptuiască. Ce s-a întâmplat este o situaţie dificilă, dar eu am spus că are izvoarele în Poliţia Română. (...) Ne-am asumat ca într-o primă instanţă să avem o analiză a problemelor din sistem şi, în cel mult o lună, un plan de măsuri cu termene asumate. Poliţia are nevoie de o reformă profundă”, a afirmat Carmen Dan.


Întrebată despre motivele pentru care a cerut retragerea lui Bogdan Despescu, ea a menţionat proasta comunicare şi gestionare a problemei în cazul poliţistului acuzat de pedofilie, adăugând că acesta a fost pus la dispoziţie, urmând a fi identificat un post, informează
Agerpres.


Vezi și Listă COMPLETĂ! Pentru aceste venituri NU plătești impozit în 2018

Apare o nouă contribuție obligatorie! Cine va trebui să o plătească și ce reprezintă

Lovitură CONTRAMANDATĂ! Cine sunt persoanele IERTATE de plata unui impozit de 10%, în 2018

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri