Schimbare majoră pentru BAC și Evaluarea Națională din 2025! Ministerul Educației vrea să mute datele pentru examene, cum va arăta calendarul școlar

Autor: Luciana Polite

Publicat: 15-08-2024 09:56

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Elevii care vor susține, în anul 2025, examenul de BAC și Evaluarea Națională vor avea parte de o schimbare neașteptată. În premieră, vor avea posibilitatea să-și vadă lucrările înainte de a depune contestație, va fi dreptul lor! Astfel, vor decide dacă are sau nu rost să ceară o nouă corectură. Mai mult decât atât, li se va schimba și calendarul probelor. Anunțul a fost făcut chiar de către Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.

Potrivit datelor transmise de oficial, susținerea celor două examene, atât de importante, pe timp de vară, nu este o soluție. Creșterea temperaturilor, de la an la an, duce la situații extreme, în care elevilor le este rău, la fel și profesorilor, așa că se dorește o modificare a calendarului.

„Calendarul în timpul verii este unul extrem, extrem de dens şi, în plus, avem şi problema temperaturile din ce în ce mai ridicate. Din acest motiv, am propus ca probele de competenţe să fie susţinute în timpul anului şcolar. O noutate vine cu privire la vizualizarea lucrărilor, pentru că, de fiecare dată, vizualizarea lucrărilor era după afişarea rezultatelor finale”, a spus Sorin Ion, în cadrul unei intervenții televizate, la Prima TV.

CITEȘTE ȘI: Cum se face contestație la Bacalaureat 2024. Cum arată cererea şi data afişării rezultatelor finale

Noul calendar de examen pentru Evaluarea Națională 2025

Atenție! Momentan, calendarele pentru Evaluarea Națională și BAC sunt la stadiul de proiect.

  • 10 – 13 iunie 2025: Înscrierea la Evaluarea Națională;

  • 13 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

  • 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă;

  • 24 iunie 2025: Matematică – probă scrisă;

  • 25 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă;

  • 1 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale;

  • 2-3 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor, depunerea contestațiilor;

  • 4-8 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor;

  • 9 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

CITEȘTE ȘI: Scandalurile se ţin lanţ la Bacalaureat 2024. Zeci de elevi - prinşi copiind, alţii au fost supravegheaţi de poliţişti. E anchetă şi din cauza subiectelor apărute online

Calendar BAC 2025

  • 27-29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;

  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;

  • 5 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D;

  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;

  • 2-5 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen;

  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a;

  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;

  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;

  • 12 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;

  • 13 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă.

  • 18 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00 – 18:00).

  • 19-20 iunie 2025. Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;

  • 27 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale.

Ministerul Educației va transmite, în zilele următoare, dacă schimbările menționate vor fi puse în practică, odată cu anunțarea structurii noului an școlar 2024-2025.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri