Schimbare pentru alegerile locale 2024. Anunțul de ultimă oră despre votarea de pe data de 9 iunie vine în favoarea cetățenilor

Autor: Luciana Polite

Publicat: 07-06-2024 13:27

Actualizat: 07-06-2024 13:28

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Pe data de 9 iunie, duminică, vor avea loc alegerile locale în întreaga țară. Mai sunt doar câteva zile pentru politicienii și partidele care vor să se promoveze, dar și pentru cetățenii care nu știu cu cine să voteze. La urne va fi nevoie, ca în fiecare an, de prezentarea buletinului, pentru a putea exercita dreptul democratic. Pașaportul nu este un act de ajutor, în acest caz. Pentru cei care nu mai au actul valabil, autoritățile din Sibiu vin cu o soluție anunțată recent. 


Potrivit datelor transmise de către primărie, prin intermediul unui comunicat, Serviciul Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor va avea un program extins pentru eliberarea actelor de identitate. Bugetarii vor sta mai multe ore la muncă, în așa fel încât să aibă actul fiecare cetățean din
Sibiu, ca să poată vota.

Programul de la ghișeu va fi de la 08:00 la 16:00 pentru 8 iunie și pe 9 iunie, în ziua cu alegerile locale, de la 07:00 la 19:00. Actele vor fi emise în intervalul 19:00 - 22:00.

„Ca la fiecare scrutin, şi la aceste alegeri, Serviciul Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor din cadrul Primăriei Sibiu va lucra după un program extins pentru preluarea cererilor şi pentru eliberarea actelor de identitate atât pentru cetăţenii din municipiul Sibiu, cât şi pentru cei din comunele arondate: Cristian, Gura Râului, Marpod, Poplaca, Răşinari, Roşia şi Vurpăr. Ghişeele acestui serviciu de pe bulevardul Victoriei nr. 1-3 vor funcţiona conform următorului program: sâmbătă, 8 iunie, între orele 08,00 – 16,00, pentru preluări şi eliberări acte; duminică, 9 iunie, în intervalul orar 07,00 – 19,00, preluări şi eliberări acte; între orele 19,00 – 22,00, doar eliberări acte”, se arată în comunicat.

CITEȘTE ȘI: Motivele pentru care România nu este acceptată în Spațiul Schengen! Cât de mult ar fi ”deranjată” Austria dacă țara noastră ar fi acceptată

Alegerile locale 2024 au loc pe 9 iunie


Potrivit datelor transmise de BEC, în ziua în care au loc alegerile locale, comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice este strict interzis, la o distanță de 500 de metri în jurul secțiilor de votare. Restricția intră în vigoare la ora 07:00 și se va termina la încheierea votării.

Tot pe data de 9 iunie, cei care participă la vot nu au voie să facă, sub nicio formă, activități de propagandă electorală. De asemenea, accesul în secțiile de votare trebuie să fie asigurat de către forțele de ordine în intervalul 18:00 și 19:00, pe 8 iunie, dar și între orele 6:00 și 23:59, pe 9 iunie.

CITEȘTE ȘI: Combinația lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, cu Mega Image, Kaufland sau Profi. Vânzările din supermarketuri i-au adus o adevărată avere
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri