Schimbări importante pentru mii de români. Se doresc mai multe zile pentru concediul paternal. Totul este prevăzut într-o propunere legislativă de modificare și completare a Legii privind concediul paternal.
Inițiatorul, deputatul USR Matei Dobrovie, propune ca tăticii să beneficieze de mai multe zile de concediu. Astfel, concediul ar urma să crească de la cinci zile, cât este în prezent, la şapte zile în cazul naşterii unui copil şi la 10 zile în cazul naşterii a cel puţin doi copii. De asemenea, concediul ar urma să fie acordat şi în cazul adopţiei.
„Dorim aplicarea dispozițiilor legii și în situația adopției unuia sau mai multor copii cu vârsta de până la un an, dar nu la mai mult de 3 luni de la intrarea copilului în familia adoptiva; încurajarea taților să urmeze cursul de puericultură și acordarea unei majorări a concediului cu 10, respectiv 15 zile lucrătoare suplimentare pentru tatăl care a absolvit acest curs, însă nu doar o singură dată, ci la nașterea fiecărui copil; extinderea perioadei în care se poate solicita acordarea zilelor de concediu paternal până la 3 luni, față de termenul de 8 săptămâni din forma actuală a legii”, a explicat deputatul USR Matei Dobrovie.
„Tatăl trebuie să fie un sprijin real pentru familia sa, mai ales în primele luni de la nașterea copilului. El are nevoie de suficiente zile libere pentru a îngriji copilul și mama, facilitând procesul ei de recuperare după naștere, și pentru a depune actele necesare declarării și înregistrării nașterii copilului. Aceste zile de concediu nu sunt suficiente în legea actuală și se plătesc integral din fondul de salarii al angajatorului. Întrucât indemnizația pentru concediul maternal se plătește din Fondul național unic de asigurări sociale, propun o soluție de compromis și pentru plata indemnizației de concediu paternal, apelând la două surse de finanțare. Astfel, se respectă condițiile de plată a indemnizațiilor stabilite de forma actuală a legii, dar plata zilelor libere care se acordă în plus pentru nașterea unui copil și în cazul nașterii multiple va fi suportată de bugetul de stat, astfel încât angajatorul să fie scutit de un efort financiar suplimentar”, a precizat Matei Dobrovie, inițiatorul propunerii legislative.
Vezi și Lovitura financiară pe care dat-o din Costa Rica! Suma fabuloasă pe care a pus mâna Elena Udrea
Toți șoferii sunt vizați! Intră în vigoare în această noapte! Schimbare uriașă la pompă
Schimbare radicală pentru mii de români! Ce s-ar putea întâmpla cu concediul
Trending

19 febActual
Funcția grasă a nevestei lui Radu Tudor, de la Antena 3 CNN. Irina ocupă o poziție strategică la Ministerul Afacerilor Externe

19 febPolitica
Nicușor Dan explică eroarea făcută de Donald Trump la Washington după ce a fost numit „prim-ministru” în loc de președinte

19 febActual
Salariile gigantice de la CNI. Șefa instituției încasează 170.000 de euro pe an, după ce Liviu Dragnea a pus-o în funcție

19 febEntertainment
Vedeta Digi 24 a fugit la Antena 1. Televiziunea familiei Voiculescu investește masiv în transferuri importante

08:09Actual
Moartea actorului Eric Dane, din Anatomia lui Grey, a uimit Hollywood-ul. Avea doar 53 de ani și suferea de o boală foarte rară

19 febActual
Nicușor Dan susține planuri lui Donald Trump în cel mai fierbinte loc al lumii: Această întâlnire este importantă

19 febActual
Alertă alimentară la Lidl România. Un produs vândut în întreaga țară trebuie să fie adus înapoi în supermarket de toți cei care l-au cumpărat

19 febExclusiv
Donald Trump l-a lăudat pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington, dar l-a confundat cu premierul României

10:07Actual
Astrograma lui Călin Georgescu indică pericole majore pentru ex-candidat. Mădălin Ionescu i-a prezis viitorul imediat

19 febSocial



