Coca-Cola este unul dintre cei mai mari producători se băuturi răcoritoare din lume. Gigantul american se bucură de un succes uriaș pe toate continentele, produsele sale fiind consumate de milioane de oameni. Pe fondul recesiunii economice mondiale, Coca-Cola a decis să majoreze prețurile produselor sale începând cu luna septembrie a acestui an.
Produsele gigantului american Coca-Cola sunt consumate pe toate continentele lumii. În ciuda succesului uriaș de care se bucură, compania a decis să majoreze prețul tuturor produselor sale. Astfel, din luna septembrie a acestui an, băuturile răcoritoare, ceaiul cu gheață, băuturile energizante și apa din portofoliul Coca-Cola vor fi mai scumpe.
Recent, Florian von Salzen, Managing Director Coca-Cola Europacific Partners Germania, a declarat pentru ziarul „Bild” că majorarea de preț nu va fi una semnificativă, fără să afecteze prea tare cumpărătorii.
„Ajustarea medie a prețului pentru toate produsele și pachetele este în intervalul procentual de o singură cifră”, a declarat Florian von Salzen, Managing Director Coca-Cola Europacific Partners Germania.
Potrivit jurnaliștilor de la ziarul german „Bild”, produsele Coca-Cola se vor scumpi cu aproximativ 9%. Printre mărcile companiei, care vor fi afectate de majorările de preț, se numără Lift, Vio, Apollinaris, Mezzomix și Powerade. Momentan, Coca-Cola se concentrează doar pe majorările de preț impuse retailer-ilor, însă nu și pe prețurile din magazin. Totuși, este de așteptat ca prețurile din magazine să fie majorate semnificativ începând din luna septembrie.
Coca-Cola majorează prețul produselor sale
Spre exemplu, un comerciant de băuturi din orașul Hamburg a confirmat pentru ziarul „Bild” că o cutie cu 12 sticle reutilizabile de un litru ar putea costa din septembrie nu mai puțin de 19,99 euro, la care se adaugă depozitul pentru sticle.
Pe fondul majorărilor de preț anunțate, Florian von Salzen a dat de înțeles că aceste se datorează creșterii cheltuielilor pentru investiții.
„În plus, unele costuri, de exemplu pentru ingrediente, materiale de ambalare și servicii, rămân ridicate. „Recent am recompensat performanța angajaților noștri cu o creștere semnificativă a salariului”, a explicat Florian von Salzen, Managing Director Coca-Cola Europacific Partners Germania.
La sfârșitul anului trecut, un purtător de cuvânt al Coca-Cola a declarat pentru t-online că și costurile de producție au crescut tot mai mult. În aceste condiții, ingredientele, materialele de ambalare și produsele preliminare costă mai mult decât înainte. În plus, au apărut creșteri de preț pentru energie, resimțite din plin de producătorii de sticle care au contract cu gigantul Coca-Cola.


















