Schimbări în luna mai! La ce data vor ajunge pensiile la beneficiari! Anunțul Poștei Române

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 22-04-2024 18:38

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Poșta Română va avea un program special în perioada 1-6 mai, ținând cont că se va sărbătorii Ziua Muncii și sărbătorile de Paște. Instituția a emis un comunicat în care precizeză schimbările care vor avea loc în luna mai, dar și data la care se va începe distribuirea pensiilor.


Printr-un comunicat, emis luni, 22 aprilie,
  Compania Națională a adus la cunoștință programul de lucru al subunităţilor poştale din luna mai.

Pensiile ajung cu întârziere în luna mai


Sărbătorile de la începutul lunii mai vor aduce o întârziere în distribuirea pensiilor. Poșta Română a anunțat că va avea un program special în perioada 1-6 mai 2024, ca urmare a sărbătoririi zilei Muncii și a Paștelui,

Potrivit reprezentanților companiei, distribuția pensiilor va începe din 2 mai.
„Compania Naţională ”Poşta Română” le aduce la cunoştinţă clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1 mai - 6 mai 2024.  De asemenea, precizăm faptul că distribuirea drepturilor sociale (pensii) va începe cu data de 2 mai, în termenul asumat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui), precum și prima și a doua zi de Paști sunt declarate zile de sărbătoare legală, nelucrătoare, preluate și în Contractul Colectiv de Muncă. ”, se arată într-un comunicat al companiei.

Citește și: Toți pensionarii din România sunt vizați! Marius Budăi explică motivul pentru care mulți vor primi o pensie mai mică după recalculare

Programul de lucru al subunităților poștale va fi următorul:

  • În data de 1 Mai 2024, Ziua Muncii, toate subunităţile poştale din mediul rural și urban vor fi închise;

  • În data de 2 mai 2024, toate subunităţile poştale din mediul rural și urban vor funcționa conform programului normal de lucru;

  • În perioada 3 mai, Vinerea Mare – 6 mai, luni, a doua zi de Paște, toate subunităţile poştale din mediul rural și urban vor fi închise.

  • Începând de marți, 7 mai 2024, toate subunităţile poştale îşi vor relua programul normal de lucru.


Citește și: Pensionarii vor năvăli la Banca Transilvania după ultimul anunț. Suma pe care banca o oferă nu e deloc de neglijat

Zilele libere  din luna mai pentru bugetarii din România


1 mai, miercuri - zi liberă prin lege

2 mai, joi - guvernul a decis ca toți bugetarii (inclusiv poștașii) să aibă zi liberă

3 mai, vineri - este Vinerea Mare, deci e zi liberă

4 mai, sâmbătă - zi liberă

5 mai, duminică - zi liberă și Paștele Ortodox

6 mai, luni - prima zi de Paște este zi liberă.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri