Experții programului România Eficientă sunt de părere că ultimele modificări din legislația europeană vor conduce la transformări fără precedent în sectorul construcțiilor
Obiectivele actuale prevăd reducerea substanțială a consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din clădiri până în 2030, precum și transformarea clădirilor existente în clădiri cu emisii zero până în 2050, la nivelul Uniunii Europene. Pentru atingerea acestor ținte extrem de ambițioase, vor fi prevăzute măsuri cu impact major pentru dezvoltatorii imobiliari, companiile din construcții, autorități publice, dar și proprietarii de locuințe.
Schimbările vizează creșterea performanței energetice a clădirilor și renovarea în special a celor mai ineficiente clădiri, renunțarea la utilizarea combustibililor fosili pentru încălzire, adoptarea pe scară largă a soluțiilor tehnologice bazate pe energie regenerabilă și adaptarea clădirilor la efectele schimbărilor climatice, semnalează experții programului România Eficientă.
Noile obligații preconizate pentru toate statele membre, inclusiv România, sunt prevăzute în propunerea de revizuire a Directivei privind performanța energetică a clădirilor (EPBD), votată recent în Parlamentul European. Această directivă este cel mai important act normativ european ce vizează sectorul construcțiilor și unul dintre instrumentele legislative cheie pentru realizarea ambițiilor climatice ale Uniunii Europene, scrie adevarul.ro
Schimbări majore! Vor apărea noi reguli în sectorul construcțiilor
Trending

27 febActual
Cine a moștenit averea lui Mircea Diaconu. Regretatul actor nu a fost niciodată un om sărac

27 febActual
Scheletul din dulapul lui Mugur Mihăescu. Bătaia l-ar fi împins pe parlamentarul AUR să-și toarne apropiații la Securitate

27 febPolitica
Ultima zi de mandat a lui Ilie Bolojan este astăzi, 27 februarie. Premierul trebuie să plece din funcția de la Ministerul Educației

27 febEconomie
Detronarea Băncii Transilvania e oficială. Cine este sperietoarea celei mai valoroase unități bancare din România

27 febExterne
Bombardamente și lupte la frontiera dintre Pakistan și Afganistan. De acum, este război deschis, iar ONU a intervenit de urgență

27 febPolitica
Nicușor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraților după publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial

27 febEconomie
Prăpăd înregistrat la ONRC după măsurile de austeritate luate de Guvernul Bolojan

27 febEntertainment
Smartphone-ul dispărut din oferta Digi RCS RDS România. Motivul pare să fie de ordin tehnic

27 febPolitica
Guvernul amână ordonanța privind reducerea taxelor locale pentru clădiri vechi și persoane cu handicap din lipsă de avize

27 febEconomie



