Școala de pilotaj pe care o poți face gratis. De regulă, costă zeci de mii de lei, dar există și o excepție de la standard

Autor: Luciana Polite

Publicat: 22-04-2025 12:56

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Să faci școala de pilotaj te-ar putea costa enorm, dar dacă îndeplinești o condiție simplă, nu mai este nevoie să achiți niciun leu. Se întâmplă în Prahova, la Aerodromul Strejnic, unde este Aeroclubul Teritorial „Gheorghe Bănciulescu” Ploiești, divizie a Aeroclubului Român. Este cea mai veche instituție de acest tip din țara noastră, cu o istorie de peste un secol.

Înființată în anul 1923, funcționează sub patronajul Ministerului Transporturilor, Aeroclubul României și oferă o gamă vastă de cursuri, atât de pilotaj, de zbor, cât și de parașutism. Tinerii care au între 16 și 23 de ani pot, de exemplu, să participe la cursuri gratuite la disciplinele planor, parașutism și avion ultraușor motorizat.

școala de pilotaj (2)

„Suntem singura țară din Europa care oferă tinerilor cursuri gratuite de pilotaj”, spune Sebastian, după 10 ani de muncă aici, conform Observatorul Prahovean. Într-adevăr, rar dai de o școală pe care să o poți face gratis, chiar înainte să-și iei permisul de conducere.

CITEȘTE ȘI: Schema prin care poți cumpăra mâncare cu 80% mai ieftină este știută de puțini români. Găsești alimente la mare căutare la prețuri infime

Cum se procedează pentru școala de pilotaj fără plată. Pașii pe care îi au de urmat tinerii

În fiecare an, Școala de la Strejnic oferă cursuri de pilotaj gratuit pentru categoria de vârstă menționată anterior. Din luna ianuarie, de la jumătatea sa, sunt anunțate înscrierile pe pagina oficială a Aeroclubului României, dar și pe paginile de pe rețelele de socializare. Cei interesați trebuie să se înscrie, în primă fază, la partea teoretică. După 2 luni, vor da și un examen. Cei mai buni vor avea șansa de a face școala de pilotaj gratuit, în funcție de punctajul obținut.

„În urma acestui examen, în funcție de locurile disponibile pe care le avem gratuit și de media obținută, ei vor putea beneficia sau nu de (cursurile de – n.r.) zbor”, explică Sebastian Dan.

În general, sunt între 25 și 30 de locuri subvenționate de stat. Ce se întâmplă și cu cei care au depășit vârsta?

„Poate urma și altcineva aceste cursuri dar, dacă are peste 23 de ani, trebuie să le plătească. „Acesta este doar începutul. După acest prim pas mai sunt specializări și cursuri care trebuie urmate dar, după acest curs gratuit efectuat la noi, tânărul poate să zboare cu avionul”, spun reprezentanții școlii.

CITEȘTE ȘI: El este Sorin Geantimir, monstrul cu chip de om care a luat viața a doi căței, sub privirea stăpânei, în Duminica Învierii! A dat dovadă de cruzime infinită, dar este liber să comită și alte atrocități

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri