În perioada 25-26 octombrie 2024, la București are loc „Dare to Learn”, cel mai mare eveniment din Europa dedicat învățării. În cadrul acestuia vor avea loc 28 de masterclass-uri, dezbateri, prezentări și lansări de carte, susținute de peste 40 de experți în educație din România și din străinătate. Cu acest prilej, mai mulți profesori renumiți au explicat cum va arăta școala în viitor și ce schimbări majore va aduce pentru elevii din toată lumea.
În aceste zile, la Romexpo, în București, se desfășoară evenimentul educațională „Dare to Learn”, în cadrul căruia vor participa nume mari ale învățământului și științei. Printre aceștia se numără și Zack Kass, fostul șef al departamentului Go to Market din cadrul companiei OpenAI și unul dintre cei care au creat ChatGPT.
Cum va arăta școala viitorului în viziunea specialiștilor
La evenimentul „Dare to Learn”, Kass a vorbit despre potențialul inteligenței artificiale de a revoluționa educația, dar și despre sistemul actual de învățământ pe care îl consideră total depășit. Mai mult, specialistul AI susține că elevii nu mai trebuie să primească teme pentru acasă, aceasta fiind o metodă total ineficientă de învățare.
„Predicția mea este că AI va fi foarte bună pe zona de învățare a cunoștintelor, dar restul timpului va trebui să-l petrecem punându-ne întrebări dificile. Cei mai buni oameni nu sunt cei care știu tot, ci cei care gândesc cel mai interesant. Așadar, este important nu să fim atotștiutori, ci să fim gânditori.
Este important cum introducem tehnologia în mod eficient în sala de clasă. Nu mai trimiteți copiii cu teme de făcut pentru acasă! Nu pentru că lucrurile pe care le predați nu sunt interesante, ci pentru că nu mai sunt eficace temele. Forțați-i pe copii să gândească în timp real. Testarea prin teme nu mai este eficace.
În 20 de ani, vom vedea mult mai multe moduri de a face școală și de a preda, vom avea mult mai multe tipuri de școli. Sfatul meu către tineri, pentru ca ei vor conduce lumea, este să se gândească la lume ca la un lucru minunat, pentru că, de multe ori, ignorăm cât mai avem de explorat din lumea asta”, a declarat Zack Kass.
Rolul dascălilor este esențial în educația copiilor
Conferința „Dare to Learn” a fost deschisă de John Hattie, profesor emerit și director al Institutului de Cercetare în Educație al Universității din Melbourne, Australia. Acesta a explicat că în educație, în orice școală din lume, sunt importante conectarea ideilor, argumentarea și învățarea inteligentă. Totodată, în opinia profesorului, modul în care dascălii știu să structureze informația și să o prezinte elevilor sau studenților este extrem de important în procesul educațional. În plus, John Hattie susține că educatorii trebuie să-și evalueze continuu propriul impact asupra rezultatelor elevilor.
„Este extrem de greu să schimbi felul în care se face școala. Trebuie să ne focusăm pe progrese. Ideea este să îndrăzniți să învățați cum putem face învățarea vizibilă. Nu suntem foarte buni la a-i învăța pe elevi cum să învețe, la a detecta ce trebuie să îmbunătățim. Trebuie să ne concentrăm mult mai mult pe învățare. Este vorba despre cum învățăm și reflectăm asupra învățării. Nu noi o să le creăm copiilor viitorul, ei și-l vor crea”, a spus John Hattie.



















