Şcoala românească, cu toalete medievale, în timp de pandemie. România este încă departe de a oferi condițiile altor state europene.
Toţi ochii sunt îndreptaţi către autorităţi, de acolo de unde ar trebui să vină şi soluţiile, însă tot ce primesc elevii sunt doar promisiuni, aşa cum s-a întâmplat şi astăzi la o şcoală din Teleroman, vizitată de ministrul Educaţiei.
Cu puţin timp înainte ca primul clopoţel să sune chemarea elevilor înapoi în bănci, la singura şcoală din comuna Nanov, politicienii fac concurs de promisiuni.
În faţa ministrului Educaţiei, reprezentanţii PNL promit solemn că le vor oferi elevilor condiţii civilizate. Când anume, nu specifică. Până la fapte concrete, în anul pandemiei, copiii vor merge tot la toaleta din fundul curţii.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie spune că autorităţile locale ar trebui să găsească soluţii.
''Problema aceasta trebuie rezolvată de autorităţile publice locale'', a spus Monica Anisie, minstrul Educaţiei.
Doar că oficialii comunei au contat pe finanţarea promisă de Guvern, bani care nu au ajuns nici până acum în visteria Primăriei, spun aceştia.
Şi reprezentanţii şcolilor din judeţul Teleorman parcă se întrec în bâlbe. Foarte puţine unităţi şcolare au cerut finanţare pentru investiţii, scrie antena3.ro
Citește și:
Video Cumătrul lui Emi Pian face campanie pentru PNL! A trecut la amenințări fără precedent
Vești uriașe! Statul sare în ajutorul unei categorii de români













