„Scuza” șoferului de 16 ani din Pantelimon care a nenorocit o familie fericită a înfuriat o țară întreagă! Pe ce a putut să dea vina pentru fapta sa impardonabilă

Autor: Luciana Polite

Publicat: 07-08-2024 18:11

La mai bine de o săptămână de când a ucis un băiat de 9 ani și a lăsat o fată de 7 ani fără picior, șoferul din Pantelimon a făcut primele declarații. La audieri, a spus cum a ajuns să distrugă o familie într-o fracțiune de secundă. Scuzele sale nu au încălzit cu nimic părinții care încă se află în stare de șoc. Cuvintele tânărului de 16 ani au reușit să stârnească furia unei întregi țări.

Inculpatul care nici măcar permis nu avea a spus a spus că de vină sunt denivelările din asfalt! Nu faptul că gonea cu viteză, nu inconștiența de care a dat dovadă, ci un amărât de dâmb din cauza căreia ar fi pierdut controlul volanului. Este denivelarea de vină și pentru faptul că a fugit de la locul accidentului? Cu siguranță, nu.

Și nepotul proprietarului, de 19 ani, cu care era în mașină în vremea accidentului, a fost audiat. Amândoi riscă până la 3 ani de închisoare. Inclusiv posesorul mașinii va fi tras la răspundere, în fața legii. Inculpații ar face parte din Clanul Burtea, zis "Brătienii", anchetaţi în trecu pentru furturi şi afaceri ilegale cu fier vechi.

Părinții celor doi copii din Pantelimon sunt în stare de șoc

La finalul lunii iulie, familia ieșise cu copiii în Parcul Pantelimon. Cei mici se plimbau liniștiți cu trotinetele pe care tatăl abia le cumpărase. Erau bucuroși că petrec o zi de duminică în aer liber, dar toată fericirea le-a fost spulberată într-o secundă. Din senin, șoferul de 16 ani a pierdut controlul volanului și a început să se îndrepte spre ei.

Mama, văzând că mașina este în dreptul lor, a strigat. Cei micii au început să fugă, apoi s-au pus între două vehicule parcate. Au fost striviți pe loc. Fata a scăpat cu viață, dar și-a pierdut piciorul. Nu mai puțin de 9 ore s-au chinuit medicii să îi pună membrul la loc, dar la doar câteva ore distanță, operația a eșuat. Pentru fratele său, nu s-a mai putut face nimic.

Copilul de doar 9 ani a fost condus pe ultimul drum, în vremea în care sora sa se trezea din comă. Părinții trec printr-un adevărat coșmar și nu știu când vor putea să își revină. Tatăl este cel mai lucid în aceste momente și a spus că trebuie să fie puternic, pentru fiica sa, rămasă în viață. Cea mică încă nu știe că fratele său nu mai este printre noi.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri