Potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost, în luna noiembrie 2023, de 165.343 de persoane, cu 4.586 mai multe faţă de luna anterioară.
Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (10.665), Bacău (9.002), Teleorman (7.899) şi Buzău (7.727), iar cei mai puţini în Bucureşti (271) şi în judeţele Ilfov (866) şi Timiş (1.373).
Suma medie plătită în luna noiembrie de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 300,53 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 49,7 milioane de lei.
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (398,70 lei), Covasna (373,68 lei), Braşov (365,97 lei) şi Mureş (363,09 lei).
Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare.
Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure, informează AGERPRES
Se apropie sărăcia în România? ANPIS: Numărul beneficiarilor de ajutor social a crescut cu 4.586 persoane în noiembrie 2023
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



