Mai este doar o lună până când începe sezonul estival și angajații din HoReCa plâng după muncitori. Domeniul a ajuns să fie evitat de români pentru că sezonul estival ține doar câteva luni, iar ei au nevoie de un job stabil tot anul. Sunt deja mai mulți străini decât conaționali care ocupă astfel de poziții.
În afară de tineri, rar mai văd patronii din industria ospitalității români care să dorească un loc de muncă. Nu contează ce salarii sau beneficii dau, lipsa stabilității este marea problemă. Adulții, cu copii și credite, nu își permit să nu aibă siguranță.
„În momentul acesta în extrasezon avem în jur de 60% străini și 40% români. În vară, pe partea de restaurante, ospătari și ajutori de ospătari vin elevi, studenți", spune Lahme Bolat, manager hotel, potrivit Observator.
Soluția, așa cum se întâmplă și în alte bresle: asiaticii. Li se oferă cazare și întreg anul. În vremea în care nu este sezon, iar domeniul nu produce, li se găsește de muncă prin hotel. Afacerea este profitabilă pentru ambele părți.
„Îi ținem permanent 12 luni pe cazare, masă și eventual îi mai folosim pentru ceva reparații prin hotel. Dacă ai un simplu hotel și ai 20, 30 de oameni din Asia, ca să-i ții fără să produci este drumul spre faliment. Dacă îi trimitem acasă, sistemul ca să îi aducem înapoi durează undeva la 6, 7 luni”, explică Nicolae Bucovala - președinte Asociația Patronală Mamaia Constanța, pentru sursa citată.
CITEȘTE ȘI: Vin banii promiși pentru profesorii din România și elevi! Guvernul a făcut excepție de la ordonanța-trenuleț
Nu doar domeniul HoReCa a absorbit străinii ca pe un burete. Asiaticii sunt la mare căutare în România
Potrivit datelor recente, pentru anul acesta, Ministerul Muncii a stabilit un nou contingent de 100.000 de lucrători care pot să vină în țara noastră. Muncitori străini ar urma să aibă dreptul de a ocupa posturi de care ai noștri fie s-au săturat, fie nu vor să se mai atingă, așa cum este și domeniul HoReCa. Cu o nevoie acută de personal pe piața muncii, este singura variantă care a fost privită ca fiind convenabilă de către autorități.
Multe firme le oferă, așa cum este și cazul menționat anterior, tot ce au nevoie. Un nepalez, srilankez, vietnamez, asiatic, în general, ar avea primește beneficii atât din partea statului, cât și din partea angajatorilor. Cazare, mâncare și altele, în așa fel încât România a devenit un mic rai pentru acești străini. De aceea mulți nici nu mai doresc să plece vreodată de pe meleagurile noastre.
CITEȘTE ȘI: Mașina electrică pe care și-o poate permite aproape oricine. N-ai nevoie nici de leasing, unii cumpără angro



















