Vara lui 2025 ne aduce inaugurarea tronsonului de autostradă așteptat cu sufletul la gură de enorm de mulți români. Reacția primului șofer care a traversat cel mai nou tronson de autostradă rutieră.
În această vară, vom putea ajunge de la mare până la munte, pe autostradă, în aproximativ 5 ore. Au fost dați în folosință ultimii 14 kilometri din Autostrada A1, care duc direct la Curtea de Argeș și Transfăgărășan. Peste alte 10 zile, vom putea ocoli Bucureștiul în mare viteză, prin sud, afirmă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Drum liber din Capitală până la Curtea de Argeș, cu 3 luni mai devreme
De acum, suntem liberi să mergem pe autostradă din Capitală până la Curtea de Argeș. Ultimii 14,5 kilometri din acest traseu au fost deschiși circulației, cu aproape 3 luni înainte de termenul contractual, relatează ȘtirileProTv.
Reporter: „O să fii primul șofer care trece pe autostradă până la Curtea de Argeș!”
Șofer: „Da, chiar îmi imaginam asta, astăzi. Chiar m-am gândit!”
În plus, în curând vom putea circula direct până la mare cu 130 de kilometri pe oră, căci vom putea ocoli Bucureștiul pe toată Centura de sud. Curând, și drumul expres Craiova-Pitești va fi legat de Autostrada 1.
„Undeva în jur de 15 iulie va fi finalizată și acea lucrare. Se va putea circula de la Craiova până la Constanța, doar pe autostradă”, spune Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
În 2026, Autostrada Pitești - Sibiu va ajunge până la Tigveni, dar pentru loturile care traversează munții mai avem ceva de așteptat.
În anul 2028 vom putea circula de la Sibiu la Pitești
Potrivit lui Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, cel mai probabil, în anul 2028 este posibil să circulăm de la Sibiu la Pitești.

Pe de altă parte, Asociația Pro Infrastructura, care monitorizează lucrările de mare anvergură din domeniu, este mult mai rezervată vizavi de termenul anunțat de autorități.
„Problema cea mai mare este lotul 2, care nu o să fie gata până în 2030, pe lângă probleme birocratice și tehnice avem o problemă majoră cu antreprenorul”, spune Ionuț Ciurea, reprezentantul Asociației.
Constructorul lotului 2 vine din Turcia, unde a realizat lucrări de anvergură, însă la noi înregistrează mari întârzieri. Makyol a dat de probleme cu care nu s-a mai confruntat anterior: birocrație, procese dificile de avizare și norme de mediu restrictive, impuse de Uniunea Europeană.

















