Se clatină Diverta, colosul cărților din România. Ultimele decizii ale Guvernului lovesc în plin una dintre cele mai importante rețele de specialitate din țară EXCLUSIV

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 04-08-2025 15:07

Actualizat: 21-08-2025 13:29

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Prețul cărții în România va crește în medie de la opt euro la 10 sau chiar 11 euro. Chiar și așa președintele AER susține că România are unul dintre cele mai mici prețuri la carte din Europa.

de Alexandru Maioreanu

Industria cărții a început să cunoscă de pe 1 august una dintre cele mai provocatoare perioade din istoria sa postdecembristă. Majorarea TVA de la 5 procente la 11 dă mari bătăi tuturor editorilor, indiferent de mărimea afacerii.

Bugetul.ro a stat de vorbă pe acest subiect cu Mihai Mitrică, președintele Asociației Editorilor din România (AER), iar evaluarea acestuia anunță un viitor sumbru pentru antreprenorii din domeniu.

După falimentul lanțului de librării Diverta, anunțat oficial la începutul lui iulie, vine foarte curând și a doua provocare majoră, cea legată de majorarea TVA. Situația a devenit extrem de delicată, iar eforturile noastre de a-i determina pe guvernanți să aplice TVA o, în cazul nostru a fost sortită eșecului. Ni s-a replicat că dacă s-ar da curs unei asemenea cereri s-ar deschide o < Cutie a Pandorei >, fiindcă dacă s-ar aplica modelul acesta ar veni și alte pretenții similare”, a precizat Mihai Mitrică.

Citiţi şi: Noile buletine cu CIP, disponibile în toată România! Nu te costă niciun leu, dar îți aduc o serie de beneficii

 Majorarea taxelor ar putea aduce falimentul multor edituri

În opinia sa, tot ce se întâmpla după 1 august va aduce o nouă „lovitură”, dată în primul rând librăriilor fizice, editurilor mici, al căror număr a scăzut constant în ultimii cinci ani, dar și autorilor români, a căror perspectivă de editare va scădea.

Politica editorială din lunile următoare se va orienta pe titlurile verificate, care au adus vânzări. Și pe stocuri, fiindcă cine va încerca în aceste condiții speciale să aducă ceva nou? Când afară e furtună, rămâi în casă, la adăpost. Ca atare, mă aștept la scăderea și mai accentuată a tirajelor”, mai spune președintele AER.

Prețul hârtiei de tipar a crescut considerabil

La un calcul simplu, prețul cărții va crește considerabil. Cu cât, aceasta e marea întrebarea. „Dacă o carte a costat până la 31 iulie echivalentul a opt sau nouă euro, mă aștept ca prețul să ajungă la 10 sau 11 euro. Chiar și așa, trebuie să știți că prețul cărții în România e unul dintre cele mai mici în Europa”, ne dă asigurări același Mitrică. Acesta reamintește că a crescut și prețul hârtiei, al drepturilor de autor, al serviciilor tipografice, dar și al transportului.

Președintele AER susține că statul român nu susține educația

El spune că statul a ratat constant în ultimii ani să-și îndeplinească partea ce-i revine, conform legislației în vigoare.

Industria cărții în România în ultimii 35 de ani rezistă nu cu ajutorul statului, ci în ciuda lui! Am să mă explic. Dacă statul român și-ar respecta propriile legi, atunci lucrurile ar sta cu totul altfel. Dacă bibliotecile din România ar primi bani de achiziționare de carte, atunci ar însemna că statul ar aduce într-un singur an pe această piață circa 80 de milioane de euro. Știți la cât se ridică piața de carte din România, anual, în acest moment? La 60 de milioane de euro!”, sună argumentul președintelui AER.

El reamintește și legea prin care elevii ar trebui să primească anual un voucher cultural de 50 de euro, fiecare, prin care s-ar putea cumpăra și cărți, dar și legea care obligă Poșta Română să reducă la jumătate din tarifele sale prețul coletelor cu cărți. În ambele cazuri enumerate de același Mihai Mitrică legile pur și simplu nu se aplică.

„România e pe ultimul loc la consumul de carte în Uniunea Europeană. Nici măcar nu știm dacă cei care susțin că mai citesc o carte fac asta cumpărându-și cărți sau doar împrumutându-le. Ce știm e că la cea mai recentă ediție a Târgului Bookfest au participat circa 120 de edituri. Mă gândesc cu groază câte vor rămâne în lunile ce vin, cu aceste noi provocări. Vom avea un prim răspuns cu ocazia Târgului de Carte Gaudeamus, de la București, din luna decembrie! Mă tem însă de ceea ce ne va aduce viitorul!”, mai spune Mihai Mitrică.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri