Lotul 2 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău (Mizil – Pietroasele, de 28,35 km), construit de Asocierea Coni – Trace, va fi deschis traficului, vineri, 17 octombrie 2025. Așadar, dinspre Buzău spre Ploiești se va putea merge pe autostradă de la legătura cu lotul turcilor de la Nurol (Pietroasele), însă dinspre Ploiești spre Buzău, timp de două săptămâni, se va ieși de pe drumul de mare viteză la kilometrul #52, notează Mediafax.
„Se va circula pe încă 28 de km noi” pe Autostrada Ploiești - Buzău. Care este semnul de întrebare
Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a oferit o declarație în acest context, potrivit sursei menționate anterior.
„De mâine, vineri, 17 octombrie, se va circula pe încă 28 de km noi de autostradă între Mizil și Pietroasele. Cu această ocazie se va rezolva inclusiv problema cauzată de tranzitarea orașului Mizil de autovehiculele care veneau spre sau dinspre Ploiești pe A7. Fiecare km nou de autostradă contează, mai ales când conducătorii auto pot evita DN2, un drum național dificil. Dincolo de criticile unor personaje rău-voitoare, rămâne un adevăr de necontestat: A7 avansează, iar infrastructura rutieră a României se dezvoltă”, a comunicat Alin Șerbănescu
În acest moment, singura necunoscută este legată de ora inaugurării tronsonului – 16:00 sau 17:00.
Contractul semnat în iunie 2022 cu asocierea Coni – Trace are o valoare de 1,25 miliarde de lei fără TVA.
Cu deschiderea acestui tronson, rețeaua de autostrăzi și drumuri expres din România ajunge la 1.353,4 kilometri. Dintre aceștia, 83,5 kilometri au fost inaugurați în 2025.
Întreg proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Avans impresionant pe șantierele din România
Vara anului curent a venit la pachet cu cele mai mari progrese din ultimii ani pe șantierele de autostrăzi din România. Companiile autohtone Erbașu, Retter și UMB conduc clasamentul constructorilor după avansul lucrărilor din iulie și august, fiind depășit ritmul străinilor.
Liderul topului este Construcții Erbașu, care a bifat o creștere de peste 19 puncte procentuale în perioada iulie - august 2025 pe lotul Suplacu de Barcău - Chiribiș al Autostrăzii Transilvania (A3).
Compania sibiană Retter este pe locul secund, lucrând, alături de italienii de la Pizzarotti, pe lotul 1 Nord al Autostrăzii Bucureștiului (A0). Firma a raportat o creștere medie de 18,6 puncte procentuale în iulie și august, iar în septembrie progresul a continuat - aproape 25%.
Podiumul este completat de Grupul UMB, care e cel mai mare constructor de drumuri din țara noastră. Pe secțiunea Margina - Holdea a Autostrăzii A1 Lugoj - Deva, compania a înregistrat un progres de aproximativ 15 puncte procentuale în lunile verii.
Trebuie precizat că UMB a bifat progrese importante și pe alte tronsoane:
A7 Focșani - Bacău, loturile Domnești Târg - Răcăciuni (+10,2%) și Focșani - Domnești Târg (+7%);
A3 Zimbor - Poarta Sălajului - lucrările au ajuns la 84%;
A7 Răcăciuni - Bacău - avans de șase puncte procentuale.



















