Deşi toată lumea aştepta ca vremea să se mai răcorească, după ce canicula a făcut ravagii, lucrurile nu vor sta deloc aşa. Sunt anunţate temperaturi caniculare şi în luna lui Gustar.
Citeşte şi Județul din România, distrus de problemele climatice extreme. Culturile agricole sunt compromise după săptămânile de caniculă
Avertisment ANM pentru august: vremea o ia razna
Şeful ANM a emis prognoza meteo pentru luna august, Elena Mateescu transmiţând şi un nou avertisment pentru românii care aşteptau ca vremea să intre pe făgaş normal. Se pare că temperaturile devin din nou caniculare, mult mai ridicate decât în mod obişnuit.
"Estimările actuale privind ultima lună de vară indică o probabilitate destul de ridicată ca în fiecare săptămână temperaturile medii să înregistreze valori mai ridicate decât în mod obişnuit şi cea mai caldă săptămână pare a fi 5 - 12 august.
De asemenea, săptămânile 12 - 19 august şi 19 - 26 august, practic cele trei săptămâni indică o probabilitate de a avea abateri termice pozitive mai mari de două grade Celsius”, a dezvăluit directorul ANM.
După ce canicula a făcut ravagii printre culturile de porumb şi floarea-soarelui din România, agricultorii sperau ca în luna august să plouă mai mult pentru a salva ce a mai rămas pe câmp. Din păcate, veştile nu sunt deloc bune.
“Din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, în medie, vor fi cantităţi deficitare la începutul lunii august, după care ne apropiem de normalul pluviometric al fiecărei săptămâni.
Cu siguranţă însă nu putem estima dacă luna august va putea fi mai caldă decât luna iulie. Putem face aprecieri doar din perspectivă a ceea ce înseamnă tendinţa regimului de temperaturi şi a cantităţilor săptămânale pe întreaga lună de precipitaţii", a mai precizat Elena Mateescu.
Luna iunie a fost cea mai caldă din istoria măsurătorilor meteorologilor, aceasta depăşind cu 3,7 grade Celsius recordul anterior, dar şi cea mai slabă din punct de vedere al cantităţii medii lunare de precipitaţii.
Prognoza meteo pentru august 2024
În prima săptămână a lunii august, ANM anunţă că temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specific perioadei în regiunile sud-vestice, dar și ușor mai coborâte în extremitatea de nord-est a țării. Ploile se vor lăsa, însă, aşteptate, acestea fiind deficitare în majoritatea regiunilor.
Cea de-a doua săptămână a lui Gustar aduce temperaturi caniculare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile vestice și sud-vestice. Nici acum ploile nu îşi vor face apariţia.
În perioada 12 -19 august, valorile termice rămân ridicate, mai ales în regiunea sudică. Din fericire, în aceste zile va ploua în mare parte din România. Ultima săptămână din august vine tot cu vreme mai caldă decât în mod normal şi cu ploi n regiunile de munte.
Citeşte şi ANM, anunţ care pune românii pe jar în plină caniculă. Internauţii s-au amuzat copios de ideea meteorologilor: “Drumuri blocate de zăpadă”














