Se fac noi jocuri de culise pentru sesiunea parlamentară din toamna. Lucian Romașcanu:’Nu mai e tolerabil nimic. Imaginea omului, praf, guvernarea, pulbere, prețurile, la cer’

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 16-08-2021 18:45

Actualizat: 16-08-2021 18:40

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

PSD simte că este momentul oportun pentru un nou demers împotriva coaliției de guvernare PNL-USR-PLUS-UDMR. Lucian Romașcanu, purtător de cuvânt al social-democraților, a făcut anunțul pe fondul scandalurilor din partidele lui Ludovic Orban, Dan Barna și Dacian Cioloș, cât și a performanțelor slabe ale guvernului.


Întrebat despre inițierea unei eventuale moțiuni de cenzură în noua sesiune parlamentară, deputatul Lucian Romașcanu a declarat că PSD, cel mai probabil va face noi demersuri în acest sens.

„Cu siguranță! (n.r. – va exista un demers, legat de o eventuală moțiune). Nu pot vorbi în numele partidului în acest moment, pentru că nu există o decizie politică, dar cu certitudine, va exista un demers politic al PSD imediat cum sesiunea va fi începută (n.r. – din toamnă). Nu mai e tolerabil nimic. Imaginea omului, praf, guvernarea, pulbere, prețurile, la cer (…)

Nu am văzut o idee, un cuvânt (…) Din nefericire, avem atâtea argumente, încât nici nu mai putem fi bănuiți de discurs politic. Lumea de acasă știe exact ce trăiește”, a declarat Lucian Romașcanu pentru 
B1 TV, în emisiunea TALK, moderată de către Laura Chiriac.

PSD, presiuni pentru demisia lui Florin Cîțu, din fruntea Guvernului


În ultimele zile, PSD a cerut demisia de urgență a lui Florin Cîțu din fruntea Guvernului, după ce au ieșit la suprafață informații suspecte despre trecutul actualului premier, pe vremea când era în SUA. Cîțu a stat în spatele gratiilor două zile, după ce a fost prins băut la volan și de asemenea, figurează cu datorii la banci, neachitate.

De asemenea, pe lângă PSD, și partidul AUR a cerut demisia lui Cîțu din fruntea guvernului. George Simion, Claudiu Târziu și Dan Tănasă au avut poziții pe marginea acestui subiect.

Până în prezent, Cîțu nu a dat semne că ar fi decis să părăsească funcția de premier al României, conform b1tv.ro




Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri