Două orașe din sudul Franței au anunțat că este interzis minorilor sub 13 ani să părăsească domiciliul fără să fie însoțiți. În cazul în care acești vor fi găsiți de autorități, vor fi escortați până la domiciliu, iar părinții vor primi amendă.
Copiii sub 13 ani nu au voie să iasă din casă
Locuitorii din Nisa și din Beziers sunt nemulțumiți de măsuri, însă, primarii spun că această regulă are ca scop diminuarea infracționalității printre minori.
Concret, după ora 23 noaptea, minorii sub 13 ani nu vor mai avea voie să părăsească domiciliul neînsoțiți. În caz contrar, părinții vor fi sancționați cu o amendă în valoare de 150 de euro.
Potrivit primarului din Nisa, peste jumătate dintre persoanele arestate de-a lungul timpului au avut sub 18 ani, cei mai mulți chiar sub 16 ani.
Primarul mai spune că această decizie a fost luată în urma unor statistici oficiale de la Ministerul de Interne, de la poliție, procuratură și prefect.
”52% din cele 1.000 de persoane arestate în ultima perioadă au sub 18 ani, cei mai mulți sub 16 ani. Acest decret este deci întemeiat, nu a fost emis la întâmplare. Decizia este susținută de statistici furnizate de /../ministerul de interne, șeful poliției, procuratură și prefect”, spune Christian Estrosi, primarul orașului Nisa.
Citește și: Totul se schimbă în Grecia din vara lui 2024. Autoritățile elene au dat lege, iar decizia se pune în practică
Violențe din ce în ce mai dese în rândul tinerilor
Evenimentele care au avut loc în vara anului 2023, atunci când au fost incendiate mașini și au fost distruse magazine, școli și primării au scos la iveală faptul că mulți dintre cei implicați aveau vârste sub 18 ani. Unii dintre ei abia împliniseră 11 ani.
De asemenea, în anul 2023, în Marsilia s-a înregistrat un număr record de infracțiuni. Mai mult, s-a ajuns la concluzia că din ce în ce mai mulți adolescenți fac parte din bande de traficanți înarmați cu arme de asalt și pistoale, , informează Știrile ProTV.
Primarul Christian Estrosi consideră că adolescenții de 13 ani nu au ce să caute pe stradă după ora 23:00.
”Cred că adolescenții de 13 ani nu au ce să caute pe stradă după ora 23:00. Din moment ce acest decret nu a fost invalidat de judecători, înseamnă că este unul oportun. Iar dacă polițiștii nu aplică decizia primăriei, atunci vom vorbi de un eșec al autorităților. O să-i verific personal pe polițiști”, mai spune el.
Acesta mai spune că minorii care ies însoțiți de către părinți nu vor face obiectul acestui decret.
















