Primăria Capitalei anunță că au fost pregătite 328 de utilaje pentru a interveni duminică noaptea după ce meteorologii au anunțat ninsoare, operatorii de salubritate urmând să aplice material derapant pe tot parcursul nopții. Utilajele urmează să fie poziționate în mai multe zone ale Capitalei.
„Având în vedere avertizarea primită astăzi (duminică, n.r.) de la Administrația Națională de Meteorologie care anunță precipitații sub formă de ninsoare în Capitală, Primarul General, Gabriela Firea, a solicitat operatorilor de salubritate ca, pe tot parcursul nopții, să aplice tratamente cu material antiderapant în pante rampe, poduri și pasaje, dar și în zona școlilor, spitalelor și a altor instituții de interes public, astfel încât mâine dimineață traficul rutier și cel pietonal să nu fie afectate. Operatorii trebuie, de asemenea, să plaseze utilaje de deszăpezire în puncte fixe, în toate sectoarele Capitalei, astfel încât să se poată interveni cât mai rapid, în cazul în care condițiile meteo o vor impune”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Capitalei.
Conform raportărilor, în toate cele șase sectoare sunt pregătite de intervenție 328 de utilaje, parte dintre aceste utilaje urmând a fi poziționate, începând cu ora 21:00, în următoarele puncte fixe: Piața Constituției, Academia Militară, Intersecția Alexandria/Măgurele/Antiaeriană, Giulești, sub podul Grant, Cora Lujerului, Piață Victoriei, Cal. Griviței, Piața Română, Bdul. Aviatorilor, Pescăruș, Pta Charles de Gaulle, Cal. Floreasca (Țărmului), str. Nicolae Caramfil MOL, Aerogării OMV, Gara de Nord, Banu Manta, DN MOL pod Otopeni, Poligrafiei, LUKOIL Jiului, București-Târgoviște MOL, Bucureștii Noi OMV, Aleea Privighetorilor (Academia de poliție), Soș. Chitila OMV, Timpuri noi (metrou), Splai Unirii, vizavi de Horoscop, Fântână Văcărești, Apărătorii Patriei, intersecție Alexandru Obregia cu str.Turnu Măgurele, Fântână Florilor, Platou Pieptănari, Intersecție Brâncoveanu cu Olteniței, parc Tineretului (intrarea principala), Rond Coșbuc, Capăt Progresul, intersecție Luică cu Giurgiului, Pod Europa, Pod Fundeni, Pod Pipera, Pod Dna. Ghica, Dna. Ghica/Colentina, Pasaj Obor, Capătul tramvaiului 14.
Se iau măsuri în urma avertizării meteo! Unde vor fi poziționate utilajele
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



