Pepco este unul dintre cei mai importanți retaileri de tip discount din Europa. Cu toate acestea, compania întâmpină mari probleme într-o țară de pe bătrânul continent. În aceste condiții, Pepco a decis să închidă zeci de magazine din această țară, astfel că sute de angajați vor rămâne fără locuri de muncă.
În ciuda faptul c se bucură de mare succes în estul Europei, Pepco pare să aibă probleme tot mai mari în vestul continentului. Astfel, în luna iulie a acestui an, filiala din Germania a gigantului polonez a solicitat deschiderea procedurilor de insolvență, în încercarea de a reabilita rețeaua de magazine neprofitabile. Compania deține pe piața germană 64 de magazine cu aproximativ 500 de angajați. La momentul respectiv compania anunța că toate magazinele vor rămâne deschise.
Pepco închide zeci de magazine în Germania
Acum însă, sucursala germană a retailerului polonez Pepco a decis să închidă aproape jumătate din magazinele sale din Germania. Potrivit companiei, 28 de magazine vor fi închise „din cauza lipsei de perspective economice până la sfârșitul lunii ianuarie 2026, după finalizarea măsurilor obișnuite de lichidare a stocurilor”. În aceste condiții, aproximativ 165 de angajați urmează să fie concediați în următoarea perioadă. Totuși, alte 36 de magazine vor fi menținute în funcțiune, fiind evaluate drept „promițătoare”.
Aceasta nu este singura lovitură pentru Pepco. În februarie 2024, retailerul polonez a anunțat că își va închide toate magazinele din Austria, cu cerere de faliment. Au fost afectați 680 de angajați din cele 73 de magazine. Compania și-a justificat decizia prin faptul că nivelul așteptat de rentabilitate nu a fost atins în această țară.
În România se bucură de un succes fulminant
Pepco este unul dintre retailerii cu cea mai rapidă expansiune din Europa, deținând aproape 3.500 de magazine în 19 țări. Primele 14 magazine sub acest brand au fost deschise în Polonia, în 2004. Ulterior, compania s-a extins în Cehia și Slovacia în 2013, iar între 2015 și 2017 a deschis alte magazine în Croația, Ungaria, Lituania, România și Slovenia.
În cei zece ani de când a intrat pe piața din țara noastră, Pepco a devenit magazinul preferat pentru foarte mulți români. Strategia retailerului polonez se bazează pe o gamă variată de produse, care include articole pentru casă, îmbrăcăminte și jucării, toate la prețuri avantajoase. În contextul succesului de care se bucură, Pepco a deschis tot mai multe magazine în România, în curând urmând să depășească pragul de 1.000 de unități în întreaga țară.













