Se închide Poșta Română!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 30-11-2023 08:58

Actualizat: 30-11-2023 11:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Compania Națională „Poșta Română” și-a făcut public programul de lucru al Poştei Române în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2023.


Concret, Poşta Română
informează că în zilele de joi, 30 noiembrie și vineri, 1 decembrie 2023, toate subunitățile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.


Potrivit unui comunicat de presă al campaniei, programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, precum și ziua de 1 decembrie – Ziua Națională a României sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.

Astfel, programul de lucru al subunităților poștale va fi următorul:



  • Joi, 30 noiembrie 2023 - toate subunitățile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise;

  • Vineri, 1 decembrie 2023 - toate subunitățile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise;

  • Sâmbătă, 2 decembrie 2023 – toate subunitățile poștale din mediul urban și rural vor fi închise;

  • De luni, 4 decembrie 2023, Poșta Română își reia programul normal de lucru.


 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri