Joi, 28 august 2025, CFR Călători a anunțat anularea a zeci de curse feroviare pe rute din întreaga țară. Anunțul vine la doar câteva zile după ce compania promisese că va găsi rapid o soluție la problemele financiare cu care se confruntă. Se pare însă că CFR Călători nu a reușit să-și achite la timp datoriile către administratorul rețelei feroviare.
CFR SA a anunțat joi anularea mai multor trenuri operate de CFR Călători și Transferoviar Călători începând cu 1 septembrie și 1 octombrie 2025. Motivul este neplata Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI), în valoare de peste 40 de milioane de lei, către Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. Astfel, zeci de curse feroviare din întreaga țară vor fi anulate.
Mai mult, CFR Călători se confruntă cu dificultăți financiare, având de încasat peste 139 milioane de lei de la Autoritatea de Reformă Feroviară. Până acum a primit doar 7,8 milioane de lei, sumă insuficientă pentru stingerea datoriilor.
CFR Călători anulează zeci de curse feroviare din întreaga țară
În ciuda faptului că la începutul săptămânii promitea că va găsi o soluție la problemele financiare, CFR Călători nu a reușit acest lucru, aflându-se acum în imposibilitatea de a achita facturile scadente către administratorul rețelei feroviare,
„CFR Călători se află în imposibilitatea de a achita la termenul scadent contravaloarea facturilor pentru tariful de utilizare a infrastructurii, în valoare de 41,4 milioane de lei, având în vedere că deși avea de încasat de la Autoritatea de Reformă Feroviară peste 139 milioane lei, a fost achitată doar suma de 7,8 milioane de lei, intrată în conturile CFR Călători la data de 26.08.2025.
Cu toate acestea, CFR Călători a achitat către CFR SA din valoarea scadentă, până în prezent, 13 milioane lei și întreprinde în continuare demersurile necesare pentru încasarea sumelor datorate de ARF, precum și pentru plata datoriilor către CFR SA și alți furnizori de servicii.
Menționăm că, dacă pe lângă subcompensarea sistemului de transport feroviar de călători se înregistrează și întârzieri în plata facilităților de călătorie acordate diferitelor categorii sociale și a compensației, suntem practic în imposibilitatea respectării angajamentelor contractuale în termenele scadente. CFR Călători cere scuze publicului călător pentru inconvenientele care pot apărea și face tot ce este posibil pentru a limita impactul acestora”, se arată în comunicatul emis de companie.
Ce rute vor fi afectate
Potrivit companiei, anulările vor intra în vigoare începând cu 1 septembrie 2025 și 1 octombrie 2025, afectând atât rute regionale, cât și legături esențiale între orașe mari. Printre trenurile suspendate se numără cursele Bacău – Suceava Nord, Pașcani – Suceava Nord, Botoșani – Suceava Nord, dar și trenuri importante pe relațiile București – Iași, București – Galați, Brașov – București Nord, București – Constanța, Timișoara – Oradea, Arad – Oradea, Cluj Napoca – Bistrița Nord sau Satu Mare – Timișoara Nord.
Lista completă a trenurilor anulate a fost publicată de companie și prevede suspendarea a peste 30 de curse, cu posibilitatea extinderii măsurii „până la noi dispoziții”.



















