sursa foto:  linkedin.com

Ireal! Procurorii – viitori medici ai României

Mediatizarea excesivă a subiectului Justiție la televizor i-a transformat pe procurori într-un soi de zei. Mai nou, aceștia, probabil, din prea mult exces de zel, au început să se substituie medicilor, punând diagnostice medicale pacienților cu afecțiuni rare și grave.

Pentru a nu generaliza totuși, ne vom referi la un caz concret, care a șocat întreaga lume medicală. Referatul procurorilor în cazul medicului Burnei este de-a dreptul halucinant. Textul redactat nu este bazat pe opinia unor specialiști, ci pe opinia procurorilor, specialiști în drept și nicidecum în medicină.

Acuzațiile sunt de-a dreptul halucinante și nu sunt probate în niciun fel cu fapte concrete, avizate de specialiști în domeniu, ci doar pe opinii ale procurorilor sau ale unor terți care nu au consultat niciodată pacienții la care se face referire.

Vezi și Spectacol la tv cu procurori! Dezvăluirile vecinilor despre medicul Burnei

„În acest sens folosește numai afirmații categorice, nu lasă nici un pic de loc la îndoială și nu le prezintă părinților o situație reală. În acest sens, în multe cazuri, după consultații inculpatul prezintă în mod mincinos părinților o situație mult mai gravă a afecțiunilor copiilor decât este în realitate, convingându-i astfel de necesitatea intervenției chirurgicale . Acesta este cadrul general de care inculpatul profită pentru realizarea activităților sale infracționale”, scriu procurorii despre medicul Burnei.

Nu spun însă și de unde știu dacă prezintă situația reală sau nu și cum anume au evaluat gravitatea afecțiunilor.

„Pentru a nu fi transparente cerințele lui, Burnei Gheorghe nu solicită direct și expres bani sau foloase și nu le acceptă înainte de intervenția chirurgicală decât foarte rar, însă, după operații inculpatul le permite părinților să îl gratifice cu sume de bani sau foloase. Tot acest comportament este apt să inducă părinților ideea că pentru aceste „beneficii” trebuie îi ofere inculpatului sume de bani. Pentru a-i convinge să urmeze calea aleasă de el, inculpatul le prezintă părinților o altă situație decât cea reală cu privire la sănătatea copiilor lor, situație care impune folosirea unor proteze sau dispozitive medicale”, mai adaugă procurorii.

Întregul referat se bazează pe speculații și pare mai degrabă o poveste jurnalistică. De altfel, într-un mod absolut bizar, foarte multe informații juridice au fost scurse către presă, pe surse.

Medicul Burnei este supus unui tir de acuze absolut halucinant, iar opinia publică este manipulată împotriva lui prin prezentarea distorsionată a unor cazuri medicale, fără însă a afla opinia avizată a unor specialiști. Medicina nu se face de pe internet și nici părinții pacienților, care nu au studii medicale, ci în general doar maxim liceul, nu pot evalua starea de sănătate a nimănui.

Este de necrezut că în România anului 2016, un om poate fi supus unui linșaj mediatic în asemenea manieră sub bagheta unei justiții care ar trebui să fie imparțială.

Pentru un referat neprobat prin fapte concrete, scurs către presă, cum răspunde un magistrat?

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare