volvo test masini autonome 2

sursa foto:  transporturiromania.ro

Se modifică Codul Rutier: Acești șoferi vor avea interzis să mai conducă pe teritoriul României. Polițiștii rutieri vor putea da noi sancțiuni

Vești importante pentru șoferii români! Potrivit unui proiect de OUG pus în dezbatere la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), polițiștii rutieri vor avea dreptul să îi sancționeze pe șoferii care încalcă legislația, prin interzicerea conducerii unui vehicul pe teritoriul României. Conducătorii auto vizați sunt cei cu permis străin, care au fost condamnați penal pentru abateri grave de la legislația rutieră pe teritoriul național.

 

În primul rând, proiectul de OUG ce vizează modificarea Codului rutier introduce o nouă sancțiune ce poate fi aplicată de polițiști. Astfel, va apărea în legislația rutieră de la noi interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României.

Interdicția se alătură altor măsuri ce pot fi luate, în prezent, de polițiști, precum reținerea permisului de conducere și/ sau a certificatului de înmatriculare, retragerea permisului auto/ a certificatului de înmatriculare ori a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau anularea permisului de conducere.

Interdicția de a conduce pe drumurile din țara noastră se va aplica celor care au permis de conducere străin și au fost condamnați, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru încălcări grave ale legislației rutiere.

Mai precis, vor primi interdicție de a conduce, timp de un an, pe drumurile publice din România cei cu permis auto străin, condamnați pentru:

  • uciderea sau vătămarea corporala a unei persoane, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație;
  • punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare;
  • conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România;
  • conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România;
  • conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge) sau a unor substanțe psihoactive;
  • refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice;
  • părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație.
  • participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice;
  • așezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulația pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic;
  • lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanțe periculoase.

În plus, interdicția se va aplica și celor ce le-a fost interzis dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță.

Termenul de un an se va calcula începând cu ziua imediat următoare datei rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Atenție! Ca să se aplice, proiectul de OUG trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial, informează avocatnet.ro

 

Citește și: 

Avertisment pentru toți șoferii! Se schimbă Codul Rutier: Ce noi modificări se vor face, de fapt

Mare atenție, șoferi! Se vor da amenzi de mii de lei pentru aceste greșeli făcute în trafic

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare