Se pregăteşte Titanicul feriboturilor electrice. Bateriile lui ar urma să genereze curent cât pentru un oraş întreg

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 19-06-2025 20:06

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ţările nordice folosesc feribotul ca mijloc de transport preferat între insule. O astfel de ambarcaţiune este utilizată în special pe distanţe scurte şi este gândită să transporte vehicule şi pasageri.

Cum turiştii sunt tot mai mulţi, iar timpii de aşteptare pentru îmbarcare şi transport cresc, un stat a decis să construiască cel mai mare feribot electric din lume.

Citiţi şi: Micuța oază din Europa și-a câștigat titlul de „noul Bali”. Românii din Spania au Paradisul mai aproape decât credeau

Finlanda fabrică cel mai mare feribot

Compania finlandeză Viking Line vrea să construiască cel mai mare feribot electric din lume, unul care va acoperi ruta Helsinki – Tallinn (aproximativ 80 de kilometri), notează gadget.ro.

Datele tehnice ale feribotului:

  • lungime de 195 de metri,

  • lăţime de 30 de metri,

  • va atinge o viteză maximă de 43 de km/h,

  • va putea transporta până la 650 de vehicule, până la 2000 de pasageri,

  • va avea spaţii de aliniere a încărcăturilor cargo ce vor însuma undeva la 2 km în lungime.

Dotat cu baterii uriaşe

Feribotul va fi echipat cu o adevărată centrală de baterii. Acumulatorii de la bord vor avea o capacitate totală cuprinsă între 85 şi 100 MWh, suficient cât să alimentezi un oraş de mici dimensiuni. Data limită pentru construcţie: 2031.

Altfel, feribotul Damen RoRo 8117 E3 produs la Galați a devenit a șaptea navă Damen care intră în flota companiei canadiene. Feriboturile vor conecta patru comunități de pe coasta canadiană din Columbia Britanică, operând curse între Nanaimo și Insula Gabriola, respectiv între Campbell River și Insula Quadra.

„Pe lângă lansarea celei de-a șaptea nave, pe 23 mai, șantierul a realizat și montarea chilei pentru cea de-a noua navă Island Class și a tăiat tabla pentru cea de-a zecea.

Este minunat să vedem cum proiectele noastre avansează în acest fel, cu atât de multe momente importante care au loc simultan. Așteptăm cu nerăbdare, în lunile următoare, continuarea lucrărilor la aceste feriboturi sustenabile", a declarat Leo Postma, Director Executiv al Damen pentru Vânzări Globale.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri